monitorulcj.ro Menu
Sport

Clujencele lui Ciontoș se fixează în clasament

Voleibalistele Universităţii Cluj au fost învinse, cu scorul de 3-0 (10-25, 16-25, 17-25), de formaţia CS Volei Alba-Blaj.

Cu mai multe jucătoare experimentate în lot, formaţia oaspete a încercat să impună ritmul încă de la început. Primul set a fost câştigat de Alba-Blaj cu scorul de 25-10, iar al doilea cu 25-15. În setul trei, fetele noastre s-au aflat la conducere, dar spre final oaspetele s-au impus cu 25-17. După acest rezultat, „U” Cluj rămâne pe locul 12, cu 6 puncte, iar CS Volei Alba-Blaj se află pe locul 3, cu un total de 46 de puncte.

În etapa viitoare, fetele pregătite de Dănuţ Ciontoş vor juca pe terenul celor de la SCMU Craiova, echipă aflată pe locul 10. Confruntarea dintre cele două grupări va avea loc sâmbătă, 28 februarie, de la ora 14:30.


Tot sâmbătă, voleibaliştii Clubului Sportiv Universitatea vor juca, în Divizia A2 Vest,, dar de la ora 16:00. Elevii lui Romeo Lotei vor juca, în deplasare, împotriva sportivilor de la CS ProVolei Arad, în meciul doi al confruntării din primul tur al play-off-ului.

Etichete: ciontos volei