monitorulcj.ro Menu
Sport

Jucătorii reprezentativei României luptă împotriva cancerului în rândul copiilor

Fotbaliștii naționale de fotbal a României i-au provocat pe suporteri să le urmeze gestul și să-și facă un selfie pe care să-l distribuie pe rețelele de socializare pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de cancer.

Jucătorii reprezentatativei României și-au făcut în vestiar un selfie în scop caritabil, alăturându-se, astfel, campaniei #SelfieForLife, derulată de Asociația Fight for Life Charity, care strânge fonduri pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer, internați la Institutul Fundeni din București.
 
Fotbaliștii i-au provocat pe toții suporterii ”tricolorilor” să le urmeze gestul, să-și facă un selfie pe care să-l distribuie pe rețelele de socializare, să-i ajute pe copiii bolnavi și să-i îndemne și pe alți prieteni să facă același lucru. De asemenea, au fost provocați să se alăture campaniei umanitare și fotbaliști de la Echipa Națională care nu au fost prezenți la acțiunea din Antalya: Ciprian Marica, Alexandru Maxim și Florin Gardoș.
 
Toți banii strânși în urma campaniei #SelfieForLife, derulată în perioada 19 ianuarie – 12 aprilie 2015 vor fi donați copiilor bolnavi de cancer, internați la Institutul Fundeni din București.
 
Jucătorii Naționalei s-au alăturat, astfel, Simonei Halep, echipei Steaua București, Andreei Marin, lui Sandu Lungu, Cristian Spetcu, artiștilor Alexandra Ungureanu, Xonia, Doru Todoruț și Ruxandrei Pitulice, dar și miilor de oameni care au acceptat provocarea Fight for Life Charity.
 
„Suntem onorați și mândri când vedem câți oameni s-au alăturat demersului nostru de stângere de fonduri pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de cancer. Echipa Națională de Fotbal este unul dintre cele mai importante branduri românești și are enorm de mulți susținători, pe care îi invităm să adere la Campania Selfie for Life”,  a declarat Otilia Caloian, Vicepreședinte la Fight For Life Charity.
 
Pașii campaniei #SelfieForLife sunt:
1. Fă-ți un selfie amuzant care să-l facă să râdă pe un copil bolnav de cancer. Distribuie-l pe Facebook, Twitter sau Instagram, împreună cu afișul campaniei și adaugă hashtag-ul #SelfieForLife
2. Fă o donație către Fight for Life Charity
3. Provoacă să facă același lucru pe încă cel puțin trei prieteni
 
„Fight for life Charity” este o organizație umanitară non-profit, non-guvernamentală, înființată din necesitatea și dorința de a le acorda oamenilor nevoiași șansa la o viață mai bună.
 
Donațiile se pot face direct, pe site-ul www.fightforlife.ro, sau în următoarele conturi:
Cont in LEI: RO60 PIRB 4240 7611 3000 1000 , deschis la Piraeus Bank
Cont in LEI: RO 14 INGB 0000 9999 0434 7811, deschis la ING Bank
Cont in EURO: RO 04 INGB 0000 9999 0448 8447, deschis la ING Bank
Cont in USD: RO 74 INGB 0000 9999 0448 8448, deschis la ING Bank
Cod SWIFT: INGBROBU