monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep a câștigat turneul de la Shenzen

Simona Halep a câştigat turneul de la Shenzhen (China) după ce a trecut în finală de elveţianca Timea Bacsinszky cu scorul de 6-2, 6-2.

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, a declarat, astăzi, după câștigarea finalei de la Shenzen, că startul de sezon a fost fantastic pentru ea, subliniind că şi-ar dori să repete performanţa fostei jucătoare chineze Na Li, care s-a impus în 2014 la Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Halep a obţinut al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute.


După meci ea le-a mulțumit fanilor și a declarat că se gândește să câștige turneul de la Melbourne „A fost un început de an fantastic, mulţumesc fanilor că au venit să ne sprijine, a fost foarte bine pentru mine. Mi-ar plăcea să repet performanţa lui Na Li la Australian Open, vreau să iau fiecare meci în parte şi să fac un turneu bun la Melbourne, dar mai întâi mă gândesc la Sydney. Mulţumesc organizatorilor, românilor care au fost alături de mine şi echipei mele. Ne vedem anul viitor”, a declarat Halep după ce a câştigat turneul de la Shenzhen.

Cu serviciu şi lovituri puternice, sportiva elveţiană a încercat să fie agresivă, jucând foarte mult pe reverul româncei. Halep a returnat foarte bine serviciul în forţă al adversarei, apoi a căutat să-şi facă jocul ei obişnuit, cu schimbări de direcţie şi cu deschiderea unghiurilor terenului. Având o mobilitate superioară, sportiva română a câştigat destul de uşor primul set, 6-2, după circa 30 de minute, cu un break la debut şi altul în ghemul 5, ultimul fiind reuşit după ce a fost condusă cu 40-0.


Setul secund a început mai echilibrat, pe fondul unei uşoare nervozităţi a jucătoarei din Constanţa, care a căutat să grăbească lucrurile şi să încheie punctele mai repede. S-a mers cap la cap până la 2-2, apoi a rămas în joc numai Simona Halep. Ea a realizat câteva mingi spectaculoase pe serviciul lui Bacsinszky şi a făcut primul break al setului. De altfel, Halep a câştigat cinci ghemuri la rând de la scorul de 1-2, impunându-se şi în acest al doilea set tot cu 6-2.

Halep, premiată de Na Li

Halep a fost premiată la Shenzhen de Na Li, fosta jucătoare chineză de tenis, care s-a retras din activitate anul trecut şi care are în palmares două titluri de Grand Slam, Roland Garros în 2011 şi Australian Open, în 2014.


Australian Open, primul Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 19 ianuarie - 1 februarie, la Melbourne.

Simona Halep s-a calificat în finală la Shenchen după ce a trecut de sportiva chineză Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3. Halep le-a mai eliminat pe Annika Beck din Germania, locul 55 WTA, pe rusoiaca Natalia Vihlianţeva, locul 584 WTA, şi pe Aleksandra Krunici din Serbia, locul 84 WTA.


Pentru Halep, aceasta a fost a 15-a finală. Ea câştigase de opt ori, la Doha, Bucureşti (ambele în 2014), Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia (toate cele şase turnee în 2013).

În schimb, românca a pierdut în ultimul act de şase ori, la Madrid, Roland Garros, Singapore - Turneul Campionilor (toate trei în 2014), Bruxelles (2012), Fes (2011 şi 2010).


Turneul de la Shenzhen este din categoria WTA International, finalista urmând a primi 180 de puncte WTA şi 55.323 de dolari, iar câştigătoarea 280 de puncte WTA şi 111.163 de dolari.