monitorulcj.ro Menu
Sport

Ghinion pentru Tempestini şi Pulpea

Aventura echipajului Napoca Rally Academy, format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, la Raliul Monte Carlo s-a sfîrşit abrupt, în ultima zi a competiţiei, cu patru probe înainte de final. Pe proba specială de deschidere a zilei de vineri, „Montauban sur l’Ouveze – Eygalayes“, la 4 km după start, ceva a cedat în sistemul de alimentare cu combustibil al Peugeot-ului 207 S 2000 şi cei doi piloţi au fost nevoiţi să tragă pe dreapta. Abandonul este cu atît mai frustrant cu cît echipajul NRA se afla pe locul 22 în clasamentul general, după ce în după-amiaza zilei precedente reuşiseră, cu ajutorul mecanicilor, să surmonteze o situaţie similară. Totul a fost însă în zadar, căci în ultima zi a raliului, Tempesta şi Pulpea au trebuit să se declare învinşi înainte de limită.

„Totul a început bine astăzi (vineri – n.r.), prima secţiune a probei era foarte rapidă, ne-am intrat repede în ritm, dar la doar 2 km de la start maşina a început să dea rateuri. Am retrogradat o treaptă, maşina a pocnit tare, după care am rămas fără putere aproape complet. În cele din urmă am tras pe dreapta, am sunat la service, dar, spre deosebire de ieri (joi – n.r.), nu am mai putut porni orice am încercat. Dezamăgirea este mare, mai ales că ieri am depăşit toate problemele. Nu am abandonat nici cînd s-a stricat maşina, nu am abandonat nici pe proba acoperită de gheaţă şi zăpadă pe care nu am avut cauciucuri cu cuie, aşa că ne vedeam deja la Monte Carlo, la finish. A fost totuşi o experienţă excepţională, din care am învăţat enorm. Din păcate nu am ajuns la sfîrşit şi acest lucru strică toată povestea“, a declarat pilotul italian imediat după abandon.

Astfel, Tempestini şi Pulpea au ratat obiectivul pe care şi l-au stabilit la plecarea din Cluj, respectiv parcurgerea celebrei probe „Col de Turini“ la lumina farurilor.