monitorulcj.ro Menu
Sport

O înfrângere și un uriaș egal pentru clujence în primul turneu amical al anului

Revenite la club după sărbătorile de iarnă, fetele antrenate de Carmen Amariei au primit în acest week-end vizita echipelor HC Zalău și HC Alba Sebeș.

Primul turneu de pregătire a anului, disputat în perioada 3-4 ianuarie la Sala Sporturilor „Horia Demian”, a fost unul cu ghinion pentru clujencele de la „U” Alexandrion, în cele două meciuri disputate în compania echipelor HC Zalău și HC Alba Sebeș ele reușind doar un egal și o înfrângere.

După ce în pauza competiţională echipa universitară a pierdut mai multe jucătoare, printre care Ştefania Florea şi Mihaela Ani Senocico, căpitanul echipei, iar banca tehnică a fost schimbată total, clujencele încă nu și-au revenit pentru a fi învingătoare acasă, așa cum era normal, în turneul amical organizat de clubul clujean.


În primul meci pe care l-au disputat, sâmbătă, în compania formației HC Zalău, clujencele au fost învinse cu scorul de 20-25. Al doilea meci, disputat astăzi în fața echipei HC Alba Sebeș, „studentele” au reușit un chinuit egal, asta după ce de la începutul meciului au fost conduse de jucătoarele din Sebeș, scorul final fiind de 30-30.

În meciul disputat sâmbătă seara între echipele HC Zalău și HC Alba Sebeș, prima echipă a câștigat partida cu scorul de 36 la 23.


Jucătoarele pregătite de Carmen Amariei au terminat turul sezonului regulat pe penultima poziţie a clasamentului Ligii Naţionale, cu 8 puncte, la tot atâtea puncte distanţă de poziţia a 8-a, ultima care dă dreptul de participare în faza play-off a campionatului.

Liga Naţională de handbal feminin se va relua la sfârşitul săptămânii viitoare, când sunt programate meciurile primei etape a returului sezonului regulat. Primul joc oficial din anul 2015 pentru „U” Alexandrion Cluj va avea loc pe 10 ianuarie, în deplasare, în compania formaţiei HCM Roman, ocupanta locului 5 la finalul turului Ligii Naţionale.