monitorulcj.ro Menu
Sport

Anton Doboș, condamnat la închisoare în dosarul „Valiza”

Anton Doboș, fostul manager al clubului Universitatea Cluj, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni cu suspendare după ce și-a recunoscut vinovăția în dosarul „Valiza”, dosar în care a fost condamnat și George Bacali.

Acesta a fost acuzat că l-ar fi ajutat pe finanţatorul clubului al F.C. „Steaua Bucureşti” să transfere suma de 1,7 milioane de euro la jucătorii clubului Universitatea Cluj.

„În perioada 04.05.2008 - 07.05.2008, inculpatul Doboș Anton, în calitate de manager general al clubului de fotbal Universitatea Cluj, l-a ajutat pe inculpatul Becali George prin transmiterea ofertei acestuia, de a remite suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. Acestea constau în apărarea corectă a șanselor de joc și realizarea obiectivelor de instruire și performanță stabilite de club, pentru obținerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. 1907 Cluj, din data 07.05.2008. În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Doboș Anton a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni”, se arată într-un comunicat al DNA.


În acest dosar au fost condamnat, în 2013, George Becali, finanțatorul clubului F.C. „Steaua București”, la 3 ani de închisoare și confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, și pe Victor Pițurcă la 1 an de închisoare cu suspendare.