monitorulcj.ro Menu
Sport

Urmează meciul 5. Să fie ultimul?

„U“ Mobitelco BT conduce cu 3-1 pe CSU Asesoft Ploieşti în finala campionatului. Clujenii vor juca sâmbătă în deplasare, iar dacă înving, devin campioni.

Elevii lui Marcel Ţenter sunt foarte aproape să câştige campionatul şi să detroneze domnia de aproape un deceniu a ploieştenilor.

Antrenorul vicecampionilor îndeamnă la concentrare înainte de meciul cinci, care poate fi decisiv pentru soarta campionatului. „Meciul cinci este unul important, dar trebuie să-l tratăm normal, ca pe oricare altul. Aceasta este atmosfera pe care încerc s-o impun în sânul echipei. Trebuie să rămânem concentraţi şi să încercăm să ne facem jocul obişnuit, mai ales în faza defensivă. Suntem optimişti, însă trebuie să fim precauţi“, a spus tehnicianul clujenilor.

Din fericire, nici un jucător de la „U“ Mobitelco BT nu este accidentat, astfel că Marcel Ţenter are la dispoziţie tot lotul. Antrenorul „alb-negrilor“ mai spune că toţi oamenii din jurul echipei trebuie să rămână lucizi şi să nu se gândească că se află la o victorie de titlu, pentru a nu îşi pierde din concentrare. „Nu ne gândim prea mult la faptul că suntem doar la un meci de titlu. Trebuie să rămânem lucizi. Indiferent de momentul în care se află seria, trebuie să ne facem treaba cât mai bine cu putinţă. Numai în acest fel scorul de pe tabelă va fi în favoarea noastră. Trebuie să luptăm pentru posesie, meci de meci, rămânând concentraţi şi atenţi la ceea ce facem în teren“, a mai declarat Ţenter.

 

Cristescu: „Mergem să câştigăm“

 

Preşedintele vicecampionilor, Mircea Cristescu, a declarat că echipa sa merge la Ploieşti cu obiectivul de a câştiga meciul cu numărul cinci al finalei. Oficialul spune că baschetbaliştii „alb-negrilor“ trebuie să se concentreze şi să nu le ofere şansa ploieştenilor să revină şi să încerce egalarea la general, pentru că meciul decisiv, dacă va fi unul, se va disputa la Ploieşti.

„Multă lume îşi dă cu părerea cum ar fi mai bine, ce ar fi mai bine sau ce ar fi mai rău. Vreau să conştientizeze toată lumea că mergem la Ploieşti să câştigăm. Şansele sunt aceleaşi ca la început şi nu trebuie să le oferim guri de oxigen. Orice meci câştigat de ei le va oferi şanse în plus“, a declarat ieri Mircea Cristescu.

 

Ecran gigant pentru suporteri

 

Mircea Cristescu a declarat că meciul cu numărul cinci al finalei va putea fi vizionat de suporterii „alb-negrii“ care nu se deplasează la Ploieşti pe un ecran gigant, amplasat în faţa Sălii Sporturilor „Horia Demian“. „Cu ajutorul firmei Uni Showroom o să putem amplasa un ecran mare cu leduri pe platoul Sălii Sporturilor, astfel încât toţi suporterii noştri care doresc să fie aproape de atmosfera sălii să vină să se uite la meci. De asemenea, vom pune un autocar de 50 de persoane la dispoziţia fanilor care nu pot să vină cu maşinile personale“, a declarat Cristescu.

Meciul cu numărul cinci al finelei Campionatului Naţional de baschet masculin, dintre „U“ Mobitelco BT Cluj şi CSU Asesoft se va disputa sâmbătă, 28 mai, de la ora 18 în Sala „Olimpia“ din Ploieşti şi va fi transmis în direct de TVR 3.