monitorulcj.ro Menu
Sport

Înfrângere la două goluri pentru Potaissa Turda

Echipa de handbal masculin, AHC Potaissa Turda revine acasă fără cele trei puncte, suferind o înfrângere la doar două goluri în fața echipei de pe locul doi, HC Odorhei.

Față în față s-au aflat astăzi două reprezentante ale României în cupele europene, HC Odorhei și Potaissa Turda. Partida a fost una aprinsă, controlată în prima repriză de gazde, dar aprins pe final handbaliștii turdeni s-au apropiat amenințător de adversară pe tabelă.

Potaissa Turda a venit din Croația după un eșec usturător pe care va trebui să-l uite repede. Rămasă în avantaj după pauză, Odorheiul a început bine și repriza a doua când în minutul 42 al meciului se aflau la șase goluri în avantaj. Potaissa nu a cedat și a revenit, profitând de câteva momente de relaxare ale elevilor lui Vlad Caba, iar finalul s-a transformat în unul incendiar. În urma acestui eșec, AHC Potaissa Turda termină prima parte a sezonului pe locul 10, în timp ce HC Odorhei rămâne pe locul 2.


HC Odorhei-Potaissa Turda 28-26 (15-13)
HC Odorhei: Szabo, Tevzadze (portari), Mihalcea 8 goluri, Kuzmanoski 7, Rusia 3, Talas 3, Majnov 3, Sipos 1, L. Orban 1, Onyejekwe 1, Ramba 1, Komporaly
Potaissa Turda: Szopka, Varo (portari), Lazăr 10 goluri (1 din 7m), Adomnicăi 4, Cîntec 3, Marian 3 (1 din 7m), Dediu 3, Liberț 1, Cîmpan 1, Ignat 1, Rogoz, Alisie,  Savic

Clasament Liga Națională Masculin
1. CSM București 25
2. HC Odorhei 24
3. AHC Dunarea Călărași 21
4. HCM Minaur Baia Mare 21
5. HCM Constanța 20
6. Dinamo București 19
7. Steaua Alexandrion București 19
8. Poli Timișoara 16
9. Știința Municipal Dedeman Bacău 15
10. AHC Potaissa Turda 13
11. HC Vaslui 12
12. CSU Suceava 8
13. Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu 6