monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Alexandrion rămâne fără extrema dreaptă

Echipa de handbal feminin, „U” Alexandrion Cluj s-a despărțit amiabil de o tânără jucătoare după ce timp de mai multe luni nu a prea jucat.

Ștefania Florea, extrema dreaptă de 22 ani a echipei din Liga Națională, și-a reziliat zilel acestea amiabil contractul cu conducerea clubului pentru a da curs invitațiilor făcute de alte cluburi din țară.

Ștefania Florea este una dintre handbalistele clubului „U” Alexandrion care și-au depus memoriu în sezonul trecut, pentru plata restanțelor salariale. Sportiva a câștigat memoriile și și-a recuperat o parte din bani. În acest sezon, la ultimele meciuri ale clujencelor nu a fost folosită deloc de antrenorul Ioan Ani Senocico, fără să i se dea de înțeles că nu ar mai fi dorită în lot.


Tânăra hanbalistă spune că și-a dorit să plece de mai mult timp, însă nu a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului. Ștefania Florea mai avea contract până la sfârșitul sezonului și, după cum spunea ea, mai multe cluburi i-a înaintat invitații pentru a evolua la echipele lor. „De opt luni am vrut să plec, dar nu am ajuns la o înțelegere cu conducerea. Acum nici nu jucam foarte mult, mai aveam contract până în vară și probabil de aceea m-au lăsat să plec. Am câteva oferte, încă nu m-am hotărât unde voi juca, dar voi lua o decizie cât de curând.”, a declarat Ștefania Florea pentru handbalvolei.ro.

Până acum, jucătoarea născută la Iași a mai evoluat în cariera sa doar la Tomis Constanța, până să ajungă în curtea Clujului.


„U” Alexandrion se află după etapa a 13-a pe locul 13 și se confruntă cu mari probleme financiare. Chiar dacă la sfârșitul lunii august echipa a fost preluată de sponsorul Alexandrion, problemele finaciare au rămas în continuare de la vechiul sponsor. Acest lucru clatină mult echipa și adâncește problemele și mai mult.

Clasament Liga Națională Feminin
1. HCM Baia Mare 36
2. SCM Craiova 33
3. CSM București 32
4. ASC Corona 2010 Brașov 32
5. HCM Roman 23
6. HC Dunarea Brăila 21
7. CSM Ploiești 18
8. HC Zalău 16
9. HCM Rm Vâlcea 14
10. CSM Cetate Devatrans 13
11. CSM Unirea Slobozia 12
12. Universitatea Neptun Constanța 9
13. „U” Alexandrion Cluj 8
14. SC Mureșul Tg. Mureș 0

Etichete: u alexandrion