monitorulcj.ro Menu
Sport

România a învins Suedia și rămâne în Grupa I la Cupa Davis

Jucătorul de tenis Adrian Ungur, locul 134 ATP, l-a învins, astăzi, pe suedezul Elias Ymer, locul 242 ATP, scor 3-6, 6-4, 7-6 (4), 6-3, astfel că România câştigă întâlnirea cu Suedia şi va evolua în 2015 tot în Grupa I a Zonei Euro-africane a Cupei Davis.

După patru întâlniri, România conduce Suedia cu 3-1. Meciul de astăzi a durat două ore şi 45 de minute.

Ungur a fost învins, vineri, la Arenela BNR din Bucureşti, cu scorul de 7-5, 7-6 (2), 6-4, de tenismenul Christian Lindell, în primul meci al întâlnirii.


Maris Copil, locul 174 ATP, l-a depăşit, tot vineri, cu scorul de 6-2, 6-3, 6-2, pe Elias Ymer şi România a egalat scorul, 1-1.

Căpitanul nejucător Andrei Pavel a declarat, duminică, la Arenele BNR din București, că echipa de Cupa Davis a României a fost unită până la sfârșit și a reușit astfel să câștige meciul cu Suedia (3-1), din barajul pentru menținerea în Grupa 1 a zonei Europa-Africa. „Am fost o echipă unită până la sfârșit și sper să fim în continuare la fel. Federația Română de Tenis a adus câțiva juniori lângă noi, am stat de vorbă, ne-am distrat și sper să facă rezultate bune, să fie profesioniști și să avem iar jucători în prima sută”, a afirmat Pavel, într-o conferință de presă.


Pavel a declarat că meciul pe care l-a disputat Adrian Ungur a fost un meci foarte greu fiind meci de baraj. „A fost un meci de o încărcătură foarte mare, erau așteptări mari, plecam ca favoriți pe hârtie, era un meci de baraj. Eu am mai trecut prin astfel de momente, știu cum s-a simțit Adi (Ungur, n. red.), care a jucat foarte bine la antrenamente, dar, din cauza așteptărilor a fost un pic emoționat, nu a jucat liber, relaxat. Și la dublu meciul a fost strâns, iar după cum a început meciul lui Ungur te gândești că poate va fi 2-2, iar în decisiv se poate întâmpla orice. Trebuie, însă, să rămâi pozitiv, iar Adi a arătat calitate și mă bucur pentru echipa României, sper ca această victorie să-i dea încredere lui Adi și să meargă cu succes la turnee”, a mai spus Pavel după meciul câștigat de Adrian Ungur.

Sâmbătă, perechea Florin Mergea/Horia Tecău s-a impus, cu scorul de 7-6 (2), 7-6 (5), 6-3, în faţa cuplului Isak Arvidsson/Johan Brunstrom.


Ultimul meci ar trebui să fie cel dintre Marius Copil şi Christian Lindell, dar este posibil să nu se mai dispute.

Suedia va juca barajul pentru menţinerea în Grupa I, cu Letonia sau Austria.