monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep: „Nu sunt robot, sunt om normal”

Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat, vineri, după înfrângerea din turul trei de la US Open, că nu se va lăsa demoralizată şi va continua să aibă încredere în ea, subliniind că are multe de învăţat din acest eşec.

Jucătoarea a declarat, în conferința de presă de după meci, că deși este conștientă că este numărul doi mondial totuși nu poate să fie robot, multe jucătoare putând să câștige în fața ei.
„Nu ştiu cine s-a aşteptat şi nu s-a aşteptat, poate mulţi oameni s-au aşteptat să câştig acest turneu, dar nu sunt robot, sunt un om normal. Multe jucătoare pot să mă bată pentru că şi ele muncesc zilnic, aşa că nu mi-am pierdut îmcrederea în mine, am avut rezultate bune anul acesta, am încredere să merg mai departe şi totuşi să nu uit că sunt numărul doi mondial şi că am ajuns aici prin muncă. Am încredere în mine şi acest meci nu mă va demoraliza, dar o să învăţ din el mai multe lucruri”, a declarat Halep.
Întrebata dacă a studiat jocul adversarei sale înainte de meci împreuna cu echipa tehnică, ea a raspuns: „Eu nu obişnuiesc să merg să mă uit la meciuri, pentru că este obositor pentru un jucător să stea să se uite la alte meciuri, dar am discutat înainte de meci, eu o ştiam pe adversara mea cum joacă, este puternică, loveşte mingea din toate direcţiile, a avut încredere astăzi, i-a mers jocul mai ales după ce a revenit de la 5-2, a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Astăzi a fost mai bună ca mine”.
„Am inceput jocul destul de bine. Aveam 5 la 2 şi două mingi de set. Am început agresiv, am jucat bine. Însă după aceea ea şi-a revenit destul de bine. Nu am putut să lovesc mingea lung. Jocul meu a continuat să fie prea scurt. Dar s-a intâmplat şi aşa a fost. Mi-am pierdut şi buna dispoziţie, deoarece când pierzi un set de la 5-2 iţi pierzi un pic de încredere. Am incercat tot ce am putut”, a adăugat Halep, care a precizat că următorul turneu la care va participa va fi cel din China.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată, vineri, în turul trei la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, fiind învinsă, cu scorul de 7-6 (6), 6-2, de croata Mirjana Lucici-Baroni, 32 de ani, locul 121 WTA, sportivă venită din calificări.
La ediţia trecută a US Open, Halep a atins faza optimilor de finală, cea mai bună performanţă din carieră la Flushing Meadows, fiind eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (3).

Etichete: simona halep us open