monitorulcj.ro Menu
Sport

A fost lansat oficial „U” Alexandrion, o viitoare pepinieră a handbalului feminin național

Echipa de handbal feminin din municipiul Cluj-Napoca și-a lansat oficial noul brand, „U” Alexandrion și noile tricouri ale echipei.

După aproximativ o lună în care s-au purtat discuții între părțile implicate, „U” Cluj, Jolidon și Fundația Alexandrion, joi seara, într-un cadru festiv, a fost lansată oficial noul brand al echipei. Alături de fetele și de staful tehnic al echipei de handbal feminin, la conferința de presă de lansare a noii denumiri a mai luat parte primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și președintele Alexandrion Grup România, Nawaf Salameh.

La începutul conferinței președintele grupului Alexandrion a dorit să mulțumească celor care l-au convins să investească în echipa de handbal feminin. „Este un proiect de care mă bucur că pot să fac parte din acest grup și mulțumesc domnilor care m-au convins să fac acest pas, și anume domnului primar Emil Boc, domnului profesor Vasile Dâncu, domnului consilier Radu Constantea și domnului Lucian Cioroianu. Prima întâlnire a fost la domnul primar și i-am spus că vreau să fiu alături de „U”.”, a declarat Nawaf Salameh.


Acesta declară că proiectul este unul de durată și are în plan ca echipa „U” Alexandrion să devină o pepinieră pentru echipa națională atât la junioare cât și la senioare. „Proiectul meu a început acum 15 ani de zile când a început Distileriile Alexandrion să între pe românești, după care au urmat cu o altă distilerie care este de mai mult, și am spus că „de ce nu”, și în sportul Românesc.

Fundația Alexandrion este implicată în sportul românesc încă din anul 2000, a fost alături și de Comitetul Olimpic, dar anul acesta s-a luat decizie și am spus să fim alături și de handbalul românesc. După ce am început cu Steaua la handbal masculin, dânșii au spus că fim și cu „U” Cluj la handbal feminin. Asta înseamnă că deja ca fundație au proiectul strategic pe lungă durată, și voi vorbi cu Federația de Handbal la nivel național pentru ca „U” Cluj să poată deveni o pepinieră pentru handbalul național, nu doar la junioare, unde au dat dovadă că au făcut rezultate foarte bune la nivel mondial, dar și la senioare ca să poată produce, și la fel va fi și la handbalul masculin, cu băieții de la Steaua București”, a mai spus Nawaf Salameh.


Faptul că Cristina Laslo a fost declarată cel mai bun coordonator de meci de la Campionatul Mondial a făcut să schimbe puțin planurile investiției, declară Nawaf. „Acesta este proiectul nostru și va continua, iar eu vreau să fac parte și să sprijin sportul românesc. Noi aveam alte gânduri dar acum echipa prin realizările ei ne-a dat de lucru”, a declarat președintele firmei.

Firmele din România nu investesc în sport

Primarul a transmis un semnal de alarmă tuturor firmelor din România și le-a încurajat să investească în sportul românesc pentru ca tinerii să poată face performanță. „Dacă măcar câteva grupuri de afaceri din România ar face ceea ce face grupul Alexandrion sunt convins că situația sportului din România ar fi alta decât ceea ce este în momentul de față. Sunt foarte mulți care vorbesc, sunt tari cu „U” Cluj din vorbe, dar când este să pună osul la muncă sunt foarte puțini. Sper ca prin ceea ce ați făcut dumneavoastră ați deschis o pârtie pentru ca și alții să fie alături de sport. Prin ceea ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial „U” Jolidon a demonstrat în anii aceștia că a ajuns în vârful erarhiei în grupele Ligii Campionilor, deci este posibil să avem performanță și excelență în handbalul feminin la Cluj”, a declarat Emil Boc.


Clubul are nevoie de jucătoare

Antrenorul echipei se plânge că din cauza problemelor financiare au plecat foarte multe jucătoare și că nu s-a investit pentru a aduce altele, iar noul sezon care începe sâmbătă va fi unul foarte greu. „Sâmbătă începe un alt campionat, un campionat destul de greu. Au plecat multe jucătoare și nu a mai venit nimeni, dar cu grupul pe care am reușit să-l aducem și să-l formăm sperăm într-o clasare cât mai bună la finalul sezonului. Avem nevoie susținerea a cât mai multor oameni de sport, de firme, pentru a avea un parcurs cât mai liniștit și cât mai bun”, a declarat Ioan Ani-Senocico, antrenorul echipei „U” Alexandrion

Mihaela Ani-Senocico a mulțumim firmei Jolidon pentru perioada în care a sponsorizat echipa și a rugat suporterii să fie mai îngăduitori cu echipa și să-i sprijine. „Mulțumesc firmei Jolidon pentru ceea ce a făcut pentru noi până în momentul de față. Din păcate ne-au ajuns problemele. Am trecut prin perioade foarte grele cu echipa, am pierdut jucătoare foarte importante pentru noi, dar sperăm să facem față cât mai bine la tot ce urmează. Îmi doresc să avem un parcurs foarte bun în campionat dar din păcate urmează un campionat foarte greu pentru noi și avem un lot foarte mic. Sperăm ca lumea să aibă răbdare cu noi și să ne suțină din toate punctele de vedere”, a declarat capitanul echipei „U” Alexandrion.


Datoriile vechi nu le plătește noul partener

Președintele grupului Alexandrion a refuzat să spună care este suma cu care va ajuta echipa, și a declarat că probleme financiare de până acum nu sunt problema lui. „Fundația Alexandrion se implică de acum în viitor, dar pentru trecut nu răspundem, și am înțeles că aceste probleme vor fi rezolvate”, a adăugat Salameh.

Sâmbătă echipa de handbal femin „U” Alexandrion va avea primul meci care dă startul Ligii Naționale de handbal feminin, debutând astfel pe teren propriu, în compania formației HCM Roman. Partida va avea de la ora 12:30, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, iar prețul unui bilet de intrare este de 10 lei.