monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Cluj așteaptă vizita moldovenilor de la CSMS Iași. Vezi cât costă biletele pentru meciul de luni

Cu cinci puncte acumulate în tot atâtea etape scurse din Liga I, echipa Universitatea Cluj întâlneşte luni, de la ora 21:00, pe CSMS Iaşi.

Biletele pentru meciul de pe Cluj Arena au fost puse în vânzare de astăzi la casele de biletele de la stadionul Cluj Arena (vis-a-vis de hotel Sport), iar preţurile sunt cele cu care v-am obişnuit deja:
Peluza I – 10 lei
Tribuna a II-a: 20 de lei
Tribuna I: 30 de lei
Zona VIP, etaj 4 – 50 de lei
Zona VIP, etaj 3 – 60 de lei
Zona VIP, etaj 2 – 100 de lei
Tichetele se vor vinde zilnic, în intervalul orar 12:00 - 20:00, cu excepţia zilei de luni, când programul va începe la ora 10:00.
Începând cu acest sezon, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50 la sută reducere, la tribunele I şi II, în sectoarele special amenajate: 2A2, respectiv 2S1. Reducerea este valabilă exclusiv pe baza carnetului de elev/student, vizat la zi, respectiv pe baza cuponului de pensie.
Totodată, copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit în sectorul 2M2, de la tribuna a II-a, însoţiţi de un adult. În baza unui act doveditor, copiii vor primi un bilet cu valoare zero de la casa de bilete de la Cluj Arena.
Partida dintre „U" Cluj şi CSMS Iaşi se joacă luni, 1 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Cluj Arena, şi contează pentru etapa a VI-a a Ligii I.