monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Cluj revine cu echipa echipa a 2-a, o rampă de lansare pentru tinerii fotbaliști

Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunțat că începând din acest sezon, „U” II revine în competiţiile oficiale.

Echipa care va fi condusă de Marius Popescu va lua startul pe 4 septembrie, în noua stagiune din Liga a IV-a, iar obiectivul este promovarea.

„Echipa secundă a „studenţilor” va fi cea mai bună modalitate pentru rularea jucătorilor care evoluează mai puţin pentru formaţia de Liga I, dar şi pentru testarea micilor fotbalişti de la Centrul de Copii şi Juniori (CCJ), care pot face pasul, într-un timp, spre formaţia lui Mihai Teja”, declară oficialii clubului.


Antrenorul Universităţii II Cluj va fi managerul CCJ, Marius Popescu, în timp ce funcţia de team-manager va fi ocupată de Szilagyi Zsolt, cel care ocupă şi postul de director sportiv al Centrului de Copii şi Juniori.

„Vom avea la dispoziţie atât jucători foarte tineri, de la grupele de juniori, dar şi fotbalişti care, într-un moment, evoluează mai puţin în Liga I şi pot avea meciuri în picioare. E un pas important pe care Universitatea îl face în consolidarea structurii clubului. Obiectivul nu poate fi altul decât promovarea în Liga a III-a”, a spus Marius Popescu, antrenorul „U” II şi managerul CCJ.


Szilagyi Zsolt declară că revenirea echipei secunde a clubului este o mare provocare și responsabilitate pentru el, această echipă putând deveni o rampă de lansare pentru tinerii fotbaliști ai clubului.

„E o provocare şi o responsabilitate. Sunt bucuros să lucrez zi de zi pentru Universitatea Cluj, clubul căruia mi-am dedicat întreaga carieră. „U” II este un proiect care va creşte jucători şi care poate deveni o rampă de lansare pentru tinerii fotbalişti de la Centrul de Juniori. Abia aşteptăm să începem competiţiile. Universitatea demonstrează că e un club modern, unde fiecare etapă a creşterii unui jucător este bine pusă la punct”, a spus şi team-manager-ul, Szilagyi Zsolt.


Universitatea II Cluj îşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe terenurile de la

„Dan Anca” sau la centrul sportiv „Clujana”, locaţia urmând a fi anunţată înaintea partidelor.


Prima etapă programează meciul dintre „studenţii” mici şi Armenopolis Gherla, partida fiind programată pe teren propriu, joi, 4 septembrie, de la ora 17:00.