monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep (US Open): „Îmi place foarte mult terenul de aici, este exact stilul meu”

Simona Halep începe luni aventura la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului unde poate ajunge numărul unu în clasamentul WTA.

Jucătoarea originară din Constanța e încrezătoare în șansele ei de izbândă la Flushing Meadows și a explicat într-o conferință de presă care e primul obiectiv.

„Îmi place foarte mult terenul de aici, este exact stilul meu. Joc foarte rapid, îmi place să lovesc mingile foarte devreme şi să stau aproape de linia de fund. Am făcut deja câteva antrenamente, simt mingea, am încredere în mine şi sper că voi juca un tenis de calitate”, a declarat, Halep în prima conferinţă de presă susţinută la New York.


Simona a declarat că se concentrează deja la primul meci, în care o va întâlni pe americanca Danielle Collins, luni, prima întâlnire care va deschide oficial competiţia pe arena Arthur Ashe, cel mai mare stadion de tenis din lume.

„Întotdeauna primul meci este dificil la orice competiţie, aşa că trebuie să mă concentrez, să-mi dau toata silinţa şi să câştig meciul. Am făcut progrese în jocul meu, serviciul meu s-a îmbunătăţit, lovesc cu reverul mai bine ca oricând, aşa că vreau să continui această evoluţie şi să văd cât de departe pot ajunge”, a spus Halep.


Despre arena principală de la Flushing Meadows unde va juca luni primul meci, pentru prima data în cariera sa, a spus că i se pare "uriaşă".

„Da, am avut ocazia să exersez pe stadionul Artur Ashe. Este uriaş. Foarte mare. E bine să am această experienţă. Până acum am dobândit experienţa multor terenuri, aşa că sunt pregătită pentru orice. Trebuie doar să îmi fac jocul meu pe teren, cred că asta este cel mai important lucru. Nu conteaza terenul pe care joci, ci doar să faci cel mai bun joc", a precizat Simona Halep.


Simona Halep va evolua, în primul tur al US Open, împotriva jucătoarei Danielle Rose Collins, fără loc WTA, dar fostă ocupantă a poziţiei 553, care a primit un wild card.