monitorulcj.ro Menu
Sport

FC Botoșani - „U” Cluj, un meci pe viață și pe moarte

Meciul cu FC Botoşani va fi „pe viaţă şi pe moarte”, a declarat antrenorul Universităţi Cluj, Mihai Teja, într-o conferinţă de presă înaintea meciului de duminică.

Tehnicianul „studenţilor” a explicat că adversara jucătorilor săi vine cu un moral bun, după două meciuri câştigate cu Astra Giurgiu şi Oţelul Galaţi, în timp ce „U” Cluj vine după un semieşec. În partida care va avea loc peste două zile „U” Cluj vrea să arate că egalul de la ultimul meci, cu FC Braşov, a fost un accident.

„O să fie un meci destul de greu pentru că întâlnim o echipă care a câştigat ultimele două meciuri, deci au un moral foarte bun, chiar dacă au început mai greu. Noi venim după un smeieşec, va fi un meci destul de greu, un meci care va fi pe viaţă şi pe moarte. Eu am încredere în jucătorii mei, în ceea ce facem la antrenamente şi sper să câştigăm puncte, pentru că este foarte important pentru noi. Va fi o luptă pentru că cei de la Botoşani au o agresivitate foarte bună, aleargă foarte mult, se bat pentru orice minge şi noi trebuie să ne ridicăm la acelaşi nivel”, a declarat antrenorul Mihai Teja.


Acesta a apreciat că la meciul cu FC Braşov au fost `prea multe greşeli`, dar că jucătorii vor să dovedească că echipa este totuşi pe un trend ascendent.

Mihai Teja nu consideră că vreuna din echipe este favorită în campionatul României, deoarece `oricine poate să bată pe oricine`.


„Nimeni nu domină aşa de mult fotbalul ca să spui că există o favorită. Favorită este cine joacă mai bine”, a spus tehnicianul universitarilor.

Târnăcop a plecat la mai bine


În privinţa rezilierii contractului mijlocaşului Ionuţ Târnăcop, Teja a spus că decizia i-a aparţiut acestuia, pentru că îşi dorea să joace mai mult, iar clubul i-a respectat-o.

„A fost decizia lui, au fost nişte discuţii, nu ştiu foarte multe amănunte. Ştiu că şi-a dorit să plece, el a fost şi este un jucător foarte important pentru noi, dar probabil îşi doreşte să joace mai mult şi orice jucător care îşi doreşte să joace mai mult, să fie titular...a fost opţiunea lui, nu a fost o problemă din punctul acesta de vedere. A vrut să plece la mai bine, la o echipă unde să poată să evolueze mai mult. Eu respect oamenii care spun în faţă ceea ce au de spus, este un caracter puternic. Eu am o admiraţie faţă de Ionuţ Târnăcop, e un băiat cu o moralitate foarte bună, eu m-am înţeles foarte bine cu el, ne-a ajutat foarte mult, dar este decizia fiecărui jucător de a dori mai mult ori din punct de vedere financiar, ori sportiv”, a spus Teja.


Gil Bahia și Narcisse Barbara, jucători de bază

Antrenorul speră ca de săptămâna viitoare să poată conta atât pe Narcisse Barbara, cât şi pe brazilianul Gil Bahia, aduşi recent la Universitatea.


Apărătorul burkinabez, Narcisse Bambara, a evoluat ultimele două sezoane la Concordia Chiajna şi ar putea evolua pe postul lui Ionuţ Târnăcop.

Bambara, care are 25 de ani şi provine din Burkina Faso, a semnat un contract pe doi ani cu Universitatea.

„Normal, dacă a plecat Ionuţ trebuia să aducem un alt jucător care poate să joace mai multe posturi şi eu cred că va fi un jucător care va ajuta Universitatea. Este un jucător care a evoluat foarte bine la Concordia Chiajna, cât a evoluat şi sper să fie un câştig pentru Universitatea”, a mai spus Teja.

Meciul FC Botoşani - Universitatea Cluj se va disputa duminică de la ora 17:00.