monitorulcj.ro Menu
Sport

Lemnaru, dorit la Palat

Valentin Lemnaru se află în capul listei de achiziții a Stelei. Atacantul s-a clasat pe locul secund în topul golgheterilor în sezonul trecut, cu 13 reușite.

Universitatea își poate pierde golgheterul. Valentin Lemnaru este curtat insistent de campioana României. Atacantul speră ca tratativele dintre cele două cluburi să se finalizeze până la startul Ligii I. „Am vorbit cu domnul Walter, care mi-a spus că sunt ceva discuții, dar pe mine cei de la Steaua nu m-au contactat, așa că n-am ce spune mai multe. Într-adevăr, domnul Walter mi-a comunicat că va mai urma o discuție cu domnul Argăseală sau cu cineva de la Steaua și apoi mă va suna din nou pentru a-mi oferi noutăți”, a declarat vârful de 30 de ani la DigiSport.

„Ar fi o mare șansă pentru mine”

Deși nu și-a pus încă parafa pe contract, Lemnaru se visează deja îmbrăcat în tricoul roș-albastru. „Ar fi o mare șansă pentru mine de a juca la cea mai bună echipă din România, de a evolua în cupele europene. Eu mă simt în formă, rămâne să vedem dacă voi ajunge acolo. Cât despre faptul că am jucat la Dinamo, sunt profesionist și joc acolo unde sunt dorit”, a precizat fotbalistul. Lemnaru a fost la un pas să ajungă la Steaua și în iarnă, dar negocierile dintre cele două echipe au picat din cauza pretențiilor financiare exagerate ale conducerii universitare. Florian Walter a solicitat 800.000 de euro pentru un transfer definitiv, dar suma a fost considerată mult prea mare de către oficialii „militarilor”.


Plecarea lui Lemnaru, șansa lui Jula

O eventuală plecare a lui Lemnaru la Steaua ar lăsa descoperit compartimentul ofensiv. Singurul vârf de careu ar rămâne doar Emil Jula, jucător care nu se mai află însă la prima tinerețe. Clujeanul este anunțat ca titular în confruntarea, de sâmbătă, cu ASA Târgu Mureș, echipă care l-a înregimentat și pe Dorin Goga, jucător care s-a format la Universitatea. „A fost un start bun de sezon în Cupa Ligii. Am întâlnit o echipă a Petrolului într-o formulă puţin schimbată, dar e important că ne-am calificat în turul următor. Cu siguranţă, în campionat va fi un alt meci la Târgu Mureş. Au făcut cele mai multe transferuri din Liga I. Va fi o plăcere să-mi reîntâlnesc colegul de cameră, pe Dori Goga. Cred că va fi o partidă interesantă”, a precizat Jula, care va bifa astfel sâmbătă primele sale minute în tricoul alb-negru. „Chiar dacă nu am jucat cu Petrolul, am avut mari emoţii la revederea cu fanii. Reîntoarcerea acasă a fost ceva deosebit, chiar dacă a fost pe stadionul nou pentru mine. Nu cred că trebuie să ne gândim la cupele europene, e prea devreme. Trebuie să fim umili și să muncim în continuare”, a subliniat atacantul, care a mai evoluat la Oțelul Galați, Energie Cottbus, MSV Duisburg și Ceahlăul Piatra Neamț.

29 de partide și 13 goluri a strâns Valentin Lemnaru în tricoul Universității Cluj în sezonul trecut, în toate competițiile.