Sport
Sandu s-a impus la Cluj
Zilele trecute s-a desfăşurat la Cluj-Napoca cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional Anglofon la scrabble.
La competiţie au participat şi patru scrabbleri de la CS Universitatea Cluj. Turneul a fost câştigat de Dan Laurenţiu Sandu de la clubul Locomotiva Bucureşti, care a obţinut cu 9 victorii din 10 partide. Acesta a fost urmat de clujenii Mihai Pantiş şi Ovidiu Tamaş, ambii de la „U“, fiecare cu câte 7 victorii din 10 partide. În urma acestei etape, Dan Laurenţiu Sandu este virtual campion naţional pe 2011, în timp ce sportivii clujeni Mihai Pantiş, Ovidiu Tamaş şi Cătălin Caba ocupă locurile 2, 3 şi respectiv 4 şi luptă în continuare pentru locurile 2 şi 3 la finalul campionatului.