Sport
Lucescu nu merge la Juventus
Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat ieri că este onorat de interesul formaţiei Juventus Torino pentru el, însă a precizat că gruparea italiană nu se poate ridica în următorii doi ani la nivelul campioanei Ucrainei.
„În momentul de faţă, Şahtior este una dintre cele mai bune echipe din Europa, dacă luăm rezultatele din ultimii ani la nivel european. Nu văd de ce aş schimba Şahtior pentru Juventus. «Bătrâna doamnă» nu se ridică la nivelul lui Şahtior nici anul ăsta, nici anul viitor şi poate nici peste doi ani. Este o echipă cu tradiţie mare, dar lumea evoluează. În momentul de faţă, campionatul Italiei nu oferă echipe competitive la nivel european ca cele din Spania sau Anglia“, a spus Lucescu, citat de Mediafax. Tehnicianul român a afirmat că este onorat şi de interesul marilor grupări din Turcia. „Este un moment de mândrie că am lăsat ceva în urma mea şi se gândesc la întoarcerea mea“, a adăugat Lucescu.
Potrivit impresarului Dario Canovi, citat de site-ul ilsussidiario.net, Mircea Lucescu ar putea antrena din sezonul viitor formaţia Juventus Torino. Pe lista torinezilor s-ar mai afla, potrivit Mediafax, tehnicienii Luciano Spalletti (Zenit Sankt Petersburg), Walter Mazzari (SSC Napoli) şi Andre Villas Boas (FC Porto). Sursa citată a notat că oficialii clubului Juventus încearcă să aducă la echipă un antrenor care să cunoască foarte bine fotbalul din Italia. „Spalletti vrea să continue experienţa din Rusia, Mazzarri nu va putea pleca de la Napoli, iar Lucescu devine principal favorit“, a scris ilsussidiario.net.