monitorulcj.ro Menu
Sport

Domnia „Nașului" a apus! Răzvan Burleanu, noul șef al Federației Române de Fotbal

Răzvan Burleanu a fost ales în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal în urma Adunării Generale care a avut loc astăzi la Casa Fotbalului. Acesta îi ia locul lui Mircea Sandu, care a stat 24 de ani la cârma fotbalului românesc.

UPDATE: Burleanu a adunat 113 voturi din partea membrilor FRF, în timp ce Vasile Avram a strâns doar 58 de voturi. „Vreau să vă mulţumesc pentru încredere. V-am promis performanţă. V-am promis echidistanţă. De mâine trecem la treabă. Trebuie să completăm echipa în primele 2 luni. Nu putem să conducem fără să ne consultăm. Domnului Kassai îi aştept demisia mâine dimineaţă pe biroul meu. Voi fi preşedintele tuturor, nu numai celor care mi-au dat votul. Această victorie vi se datorează. După 24 de ani de închidere, cât domnia lui Ceauşescu, în care FRF arăta exact ca România de înainte de '89. Vrem performanţă pe toate planurile. Nu vor mai fi derapaje. Alegerile de azi transmit un mesaj foarte puternic", a declarat Burleanu, conform gsp.ro.

UPDATE: S-a încheiat votarea pentru turul al doilea. A început numărarea voturilor. Burleanu, favorit!


Federaţia Română de Fotbal nu și-a ales încă noul șef. Conform alegerilor care au avut loc azi, la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu şi Vasile Avram au adunat cele mai multe voturi, însă nu suficiente pentru a se impune din primul tur. 

Răzvan Burleanu a strâns 72 de voturi, în timp ce Vasile Avram a adunat 59 de voturi. Gheorghe Chivorchian a strâns doar 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot.


13 voturi au fost anulate.

Înaintea votului, Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru preşedinţia FRF şi a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu. „Am luat decizia de mai multă vreme. Nu am spus-o nimănui, am analizat-o foarte bine. Cred că programul domnului Burleanu este cel mai bun. Îl recomandă, tinerețea, elanul și nu provine din șiste. Fotbalul românesc este ca un pacient în comă, iar domnul Burleanu este singurul dintre candidați care este capabil să îl resusciteze. Noi suntem trecuți de 50 de ani. Dacă credeți că suntem capabili să rezolvăm problemele la vârsta asta, vă înșelați", a declarat Pușcaș la Dolce Sport.


Votul a început cu reprezentanţii cluburilor din Liga I, în ordine alfabetică, urmaţi de cei din liga secundă, liga a treia, cluburile de juniori, futsal şi feminine.

La vot au participat 173 de membri afiliaţi din 224.


La alegerile pentru şefia FRF a participat şi un reprezentant al Pro Democraţia.