monitorulcj.ro Menu
Sport

Buget de 14,46 de milioane pentru FRF în 2014

Federaţia Română de Fotbal a previzionat pentru anul 2014 venituri de 14,46 milioane de euro şi cheltuieli de 10,3 milioane de euro, conform prezentării făcute în cadrul Adunării Generale de către Comisia de Cenzori.

În 2014, FRF va investi două milioane de euro în hotelul de la Buftea, banii urmând să vină prin programul HatTrick al UEFA.

Totodată, sala polivalentă de la Mogoşoaia va costa 550.000 de euro, din care 134.000 de euro vor proveni de la FIFA, iar 280.000 de la UEFA, prin redistribuţie. Iniţial, banii erau destinaţi renovării terenurilor de la Liga a II-a.


Dosarul de candidatură al FRF, pentru organizarea Campionatului European din 2020, va costa cu 100.000 de euro în plus faţă de cât era previzionat iniţial.

Etichete: buget 2014 fifa frf uefa