monitorulcj.ro Menu
Sport

Rugbiștii de la „U", triumfători în fața vicecampioanei României

Rugbiștii Universității Cluj au obţinut primul succes al anului, după ce s-au impus cu 26-24, în fața vicecampioanei României, CSM Ştiinţa Baia Mare. Partida s-a disputat sâmbătă, 1 martie, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu“.

Oaspeţii au pus primele puncte pe tabela de marcaj, în urma unui eseu, netransformat însă. Clujenii au jucat excelent şi au reuşit să culce balonul în terenul de ţintă, pentru prima dată, prin Claudiu Curcă. Pentru „U” au mai înscris câte un eseu Kamil Sobota, Iustin Ciapari şi Romulus Boar. Dimofte a transformat două dintre încercări, iar Nicu Ignea una.

Cu Baia Mare, antrenorii echipei universitare, Bogdan Cantor şi Ioan Teodorescu, s-au bazat pe toți cei 29 de jucători. „A fost un foarte bun meci de pregătire în compania unei echipe foarte bune şi foarte experimentate. Mi-a plăcut atitudinea echipei mele. Chiar dacă a fost o întâlnire amicală pentru noi este foarte importantă victoria, în fond victoriile aduc victorii”, a declarat Cantor.


„Studenții” vor efectua în perioada următoare un stagiu de pregătire la Bucureşti, unde vor disputa alte trei partide de verificare. Prima dintre acestea este programată, vineri, 7 martie, în compania formaţiei CSM Bucureşti.