monitorulcj.ro Menu
Sport

Mircea Lucescu ţine cu Barcelona

Tehnicianul Mircea Lucescu (foto) a declarat că speră ca Barcelona să câştige Liga Campionilor.

Shaktar Donetsk, echipa pregătită de tehnicianul român, a fost eliminată de gruparea catalană din sferurile de finală ale LC, după două înfrângeri, 1-5 în deplasare şi 0-1 acasă.

„Felicit FC Barcelona pentru calificare şi sper că va câştiga Liga Campionilor. Nu credeam că ne vom califica, deoarece am pierdut în tur cu scorul de 1-5. A fost un meci spectaculos, am avut mai multe ocazii decât orice altă echipă care a jucat împotriva catalanilor. A fost o mare oportunitate să jucăm contra Barcei şi a oferit experienţă tinerei noastre echipe pentru anul viitor. Am studiat foarte bine FC Barcelona. Singurul lucru pe care nu îl avem este Messi. Am fi învins Barca dacă el era jucătorul nostru. Această echipă este virtual perfectă”, a declarat Mircea Lucescu, după ce catalanii au câştigat şi meciul din Ucraina cu 1-0. Fundaşul român Răzvan Raţ nu a evoluat pentru Shaktar, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

În celălalt sfert de finală de marţi seara, Manchester United a învins acasă pe Chelsea, cu 2-1, prin reuşitele lui Hernandez şi Park, pentru londonezi marcând Didier Drogba. Echipa pregătită de Alex Ferguson a câştigat şi partida tur, cu 1-0. Manchester United este ultima echipă engleză rămasă în competiţia a cărei finală se va disputa pe stadionul Wembley din Londra.