monitorulcj.ro Menu
Sport

Machado, despre revenirea la „U": „M-am întors acasă”

Gabriel Machado este noua achiziție a Universității Cluj. Brazilianul va evolua până în vară la „șepcile roșii”.

Atacantul de 24 de ani se află la a doua aventură în tricoul alb-negru, după cea din perioada 2009-2012.

Universitatea Cluj transferă pe bandă rulantă. Trupa pregătită de Mihai Teja a bătut palma cu Gabriel Machado, care va semna un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire. Brazilianul se pregătește cu echipa în cantonamentul din Antalya și are șanse mari să redebuteze în tricoul „șepcilor” în meciul de mâine, contra ucrainenilor de la Cernomoreț Odessa.


Adus de Walter

Gabriel Machado este încântat de revenirea la Universitatea Cluj, prima lui iubire. „Mă bucur că am ajuns acasă. „U” Cluj e pentru mine a doua mea casă, după Brazilia. Mă simt excelent la echipă și la antrenamente este foarte bine. Toată lumea m-a tratat bine, la fel și antrenorul, dar și persoana care se ocupă de recuperarea mea. Aștept să fie din ce în ce mai bine”, a declarat Machado pentru DigiSport. Cel care a făcut posibilă reîntoarcerea brazilianului a fost Florian Walter, patronul clubului. „Am discutat cu domnul Walter, dânsul m-a chemat la Cluj. Știu că nu am prea jucat în ultimul timp din cauza accidentărilor dese, dar sper ca acum lucrurile să se schimbe. Mă antrenez foarte bine, nu mai am niciun fel de durere. Sunt sigur că va fi bine pentru mine”, a adăugat fotbalistul.

În conflict cu fanii

Machado se află la a doua aventură în tricoul „șepcilor”. Brazilianul a evoluat la Cluj și în perioada 2009-2012. A fost unul dintre principalii pioni care au contribuit la promovarea echipei în Liga I, marcând 9 goluri în 24 de meciuri. În următoarele două sezoane, a bifat doar 7 reușite în 37 de partide. Deși și-a pus amprenta pe istoria Universității, fanii echipei clujene nu văd cu ochi buni reîntoarcerea sa. Jucătorul de 24 de ani nu a fost iertat de suporteri pentru gestul golănesc făcut la finalul meciului cu CS Mioveni, din sezonul 2012, când le-a arătat degetul mijlociu.


Atac dur la adresa lui Becali

Vârful nu a avut viață ușoară nici la Steaua. Brazilianul a suferit o accidentare gravă la genunchi, care l-a ținut opt luni departe de gazon. După ce și-a revenit, Machado a fost însă alungat din Ghencea de Gigi Becali. „La Steaua, am început bine cu pregătirea, dar când am început să joc s-a implicat patronul, care face acolo doar ce-l taie pe el capul. A avut probleme și cu antrenorii. El m-a scos din echipă, eu am acceptat, după care a venit acea operație la genunchi. După revenirea pe gazon, am zis că plec, pentru că nu mai puteam continua la un club la care nu știi ce face patronul a doua zi. Nu este deloc bine pentru jucători. Cât despre Gigi Becali, Dumnezeu face cum vrea El. Dacă trăiești și nu faci ceea ce trebuie, atunci trebuie să plătești!”, a susținut Machado, la DigiSport.  

Gabriel Machado a mai evoluat la Juventude (Brazilia), Grasshopper Zurich (Elveția), Stade Nyonnais (Elveția), Rayo Vallecano (Spania) și Syrianska (Suedia).


 

Programul partidelor amicale din Antalya:

21 ianuarie, ora 17:00: Universitatea Cluj - Cernomoreţ Odessa (Side)


27 ianuarie, ora 15:00: Universitatea Cluj – FSV Frankfurt (Belek)

31 ianuarie: Universitatea Cluj – Hajduk Split

3 februarie: Universitatea Cluj – FK Radnicki Nis (Side) 


Universitatea Cluj – Wiener Neustadt (urmează să se stabilească data și ora partidei).
*Pentru perioada următoare, "U" Cluj încearcă perfectarea a încă două partide amicale.