Sport
Rada, pe picior de plecare: „Nu am semnat prelungirea contractului"
Ionuț Rada nu știe dacă va îmbrăca tricoul vișiniu și în retur.
Fundașul central a intrat în ultimele șase luni de contract cu CFR, iar șefii din Gruia nu se grăbesc să-i ofere un alt angajament. „Pentru mine, prioritar e CFR-ul. Vreau să rămân aici, însă nu am discutat nimic cu conducerea clubului”, a admis Rada.
Fostul rapidist a comentat și numirea lui Vasile Miriuță în funcția de antrenor principal. „Niciodată nu e bine pentru o echipă schimbul foarte des de antrenori. Miriuță e un antrenor valoros, la Ceahlăul a făcut o echipă bună, au avut un tur de campionat reușit. Cu toții vrem să-l ajutăm și să ne îndeplinim obiectivul de a ajunge în cupele europene”, a afirmat jucătorul de 31 de ani. „Întotdeauna va fi o presiune la CFR, pentru că aici se dorește performanță. CFR nu este o echipă de mijlocul clasamentului. Sperăm ca în retur să obținem rezultate mult mai bune și să ne apropiem de locurile fruntașe. E greu să ne gândim la titlu, dar șanse la cupe europene avem”, a adăugat fundașul.
„E o provocare să joci împotriva lui Mutu"
Rada așteaptă cu sufletul la gură duelul cu Adrian Mutu, proaspăt transferat la Petrolul. „Trei formații se bat de la egal la egal la campionat, dar e greu să spui că vreuna e favorită. Steaua și Petrolul au transferat jucători cu experiență, dar vom vedea la finalul campionatului cât de câștigați au fost. Pentru orice fundaș e o provocare să joci împotriva lui Mutu, e un jucător valoros”, a subliniat fotbalistul.