monitorulcj.ro Menu
Sport

Cristi Pustai: „Suntem datori publicului clujean cu o victorie”

Pandurii caută prima victorie în grupele Europa League, în fața portughezilor de la Pacos de Ferreira. Cristi Pustai nu poate conta pe 10 jucători în confruntarea cu ultima clasată din prima ligă portugheză.

Cu doar un punct adunat în cinci meciuri, Pandurii vor să-și spele păcatele în disputa cu Pacos de Ferreira, formație care va alinia la start mai multe rezerve. Gorjenii știu și care e rețeta unui succes în fața portughezilor, la care evoluează și fostul feroviar Anthony da Silva. „Sperăm să trecem cu bine peste meciul de mâine. Avem puterea să câștigăm, dar pentru asta trebuie să muncim mult și să credem în șansa noastră. Pacos e o echipă foarte bună, dar șansele sunt egale. Această experiență a fost una benefică pentru mine și echipă. A crescut valoarea individuală și cea a echipei. Cu puțină șansă puteam face mai multe puncte acasă. Cu Fiorentina am fost cel mai aproape. Locul trei ar fi onorabil, dar oricum calificarea noastră în grupe e onorabilă, mai ales că ne aflăm la prima experiență europeană”, a transmis Paul Anton, care va lipsi în meciul de mâine, alături de alți nouă coechipieri de-ai săi: Matulevicius, Predescu, Diego Rubio, Buleică, Adrovic, Admir, Elton, Shamsin și Ungurușan. De asemenea, Erico și Paulinho sunt incerți.

„Ultima impresie contează”

Cristi Pustai visează și el la cele trei puncte în fața lusitanilor. Tehnicianul vrea să dedice victoria publicului clujean. „Vrem să obținem o victorie, ultima impresie contează. Suntem datori publicului clujean , ne-am simți ca acasă aici. Vom vedea dacă o să și reușim să învingem. Chiar dacă se află pe un loc retrogradant în campionat, Pacos reprezintă Portugalia. Au forță ofensivă, au demonstrat-o și în meciul cu noi, ne-au dominat în repriza secundă”, a precizat Pustai, care a comentat și parcursul echipei sale în cupele europene. „A fost o experiență frumoasă. Dacă o vom repeta, sunt convins că putem obține mai multe puncte. Puteam realiza și mai mult acum, dar e bine pentru prima noastră participare în cupele europene. În viitor, trebuie să fim însă mult mai pregătiți și cu un lot mai calitativ”, a adăugat antrenorul gorjenilor.


„Nu se mai ține cont de nimic!”

Pustai s-a arătat nemulțumit de decizia LPF, care nu a ținut cont de solicitările clubulurilor de a amâna primele două etape din retur. „Mulți sunt dezamăgiți că nu s-a amânat campionatul. Nu e zăpadă, dar se anunță temperaturi scăzute și atunci apare problema terenurilor de antrenament. Jocul o să sufere. Am sperat să nu se mai joace, dar văd că nu se ţine cont de nimic. Cu ultimele meciuri din 2013, vom ajunge la 34 de partide jucate în acest an, adică un campionat întreg disputat în doar şase luni! Ar fi greu pentru orice echipă să facă faţă ritmului”, a conchis Pustai.

Partida Pandurii – Pacos de Ferreira are loc mâine, de la ora 20.00, pe Cluj Arena. Copiii sub 18 ani vor plăti doar 1 leu pentru un bilet!


 

Clasament grupa E:

1. Fiorentina 13p


2. Dnepr 12p

3. Pacos Ferreira 2p


4. Pandurii 1p