Sport
România, pe locul 3 în grupa D a CM din Serbia
Naționala de handbal feminin a României a picat pe locul trei în grupa D a CM din Serbia, în urma eșecului cu Germania 23-26.
Rezultatele complete ale celor 12 partide jucate, marţi, în grupele CM din Serbia sunt următoarele:
Grupa A: Coreea de Sud-Congo 34-20, Muntenegru-Republica Dominicană 33-19, Olanda-Franţa 19-23;
Grupa B: China-Japonia 27-33, Brazilia-Serbia 25-23, Danemarca-Algeria 38-20;
Grupa C: Polonia-Angola 32-23, Spania-Argentina 25-19, Norvegia-Paraguay 34-13;
Grupa D: Cehia-Tunisia 28-24, Germania-România 26-23, Ungaria-Australia 39-15.
România a intrat în competiţie cu două victorii, 27-17 cu Tunisia şi 32-13 cu Australia.
După trei etape, liderul grupei D, din care face parte şi România, este Ungaria, cu 6 puncte, urmată de Germania, tot cu 6, România, cu 4, Cehia, cu 2, Tunisia şi Australia, ambele cu 0 puncte.
Astăzi, tricolorele au zi de pauză, urmând să joace, joi, cu Ungaria. Ele vor continua competiţia de pe locul trei în grupa D, cu 4 puncte.
Programul meciurilor din grupa D, din care face parte şi naţionala României:
12 decembrie: Australia - Cehia, Germania - Tunisia, România - Ungaria (20.15);
13 decembrie: Tunisia - Australia, Ungaria - Germania, România - Cehia (20.15).
Echipa României va juca la Novi Sad până în optimile de finală.
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, iar semifinalele şi finalele pentru medalii, în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.