monitorulcj.ro Menu
Sport

AMA a adoptat noul Cod mondial antidoping 2015

Agenția Mondială Antidoping (AMA) a aprobat vineri Codul mondial 2015, a cărui principală noutate o reprezintă înăsprirea sancțiunilor în cazul încălcării intenționate a regulamentului.

AMA a adoptat noul Cod mondial antidoping 2015

"Consiliul fondator a fost de acord, în unanimitate, cu aprobarea și punerea în aplicare a Codului", a declarat președintele AMA, John Fahey, în cadrul Conferinței mondiale asupra dopajului în sport, care are loc la Johannesburg.

Cea de-a treia versiune a Codului mondial antidoping, care se va aplica începând de la 1 ianuarie 2015, va aduce schimbări profunde în privința sancțiunilor, dublând de la doi la patru ani durata suspendării pentru o primă abatere, precizează AFP, preluată de Agerpres.


Primul Cod antidoping, intrat în vigoare în 2004, instaura o pedeapsă unică de doi ani la prima încălcare a regulamentului și o suspendare pe viață în caz de recidivă. Acest barem a evidențiat însă o anumită injustiție, punând pe picior de egalitate sportivii acuzați că au consumat cannabis cu cei care s-au dopat cu eritropoietină.

Codul, revizuit pentru prima oară în 2009, a rafinat paleta sancțiunilor, cu posibilitatea luării în considerare a "circumstanțelor atenuante" sau "agravante".


Versiunea 2015 înăsprește pedepsele, fixând la patru ani suspendarea pentru prima abatere, mai puțin în cazurile în care sportivul acuzat reușește să convingă instanțele disciplinare că încălcarea regulamentului nu a fost intenționată.

Această măsură va avea ca efect excluderea de la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice a sportivilor găsiți vinovați de dopaj.


Codul mondial 2015 comportă și alte noutăți. El va permite AMA să conducă ea însăși investigațiile, lucru pe care nu-l putea face anterior, oferind totodată posibilitatea autorităților antidoping să-și îndrepte atenția și către anturajul sportivilor — medici, antrenori, — care incită sau ajută sportivii să se dopeze.