Sport
“U” Cluj, parteneriat cu o echipă de tradiție din Anglia
Echipa de rugby a Universității Cluj a semnat un contract de colaborare cu un club important din Anglia, Rotherham Titans.
Staff-ul formației clujene a participat săptămâna trecută la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii echipei de Liga a II-a, Rotherham Titans, un club de tradiţie din Marea Britanie. În cadrul acestei vizite s-au pus bazele unui parteneriat pe termen lung, care va aduce un plus clubului “studențesc” în perspectiva dezvoltării proiectului actual.
Universitatea Cluj a fost reprezentată la discuții de către Lorin Cantor (manager executiv), Bogdan Cantor (director tehnic) şi Sorin Popa (vicepreşedintele secţiei). În timpul vizitei, staff-ul clujean a avut ocazia să întâlnească și jucătorii celor de la Rotherham. Delegatia Universităţii a vizionat antrenamentele echipei de seniori şi a urmărit la lucru formaţia într-o partidă contra celor de la Jersey.
“Am fost foarte încântați de primirea care ne-au făcut-o, am avut multe de învățat. De pe urma acestei coloborări vom beneficia de expertiza specialiștilor clubului englez, dar și de stagii de pregătire pentru staff-ul tehnic și jucători. De asemenea, s-au pus bazele unui parteneriat care implică și comunitățile locale, dar și proiecte la nivel european în ceea ce privește sportul. Vom participa anul viitor și la un turneu în Anglia, însă nu știm exact în ce perioadă. Acest parteneriat presupune și schimbul de jucători între cele două cluburi”, a declarat Lorin Cantor (foto în negru), pentru Monitorul de Cluj.