Sport
Tamaș: „Am venit la CFR să-mi relansez cariera“
Gabriel Tamaș, fundașul care a ajuns astăzi la o înțelegere cu CFR Cluj, a declarat că a venit în Gruia pentru a-și relansa cariera.
Fostul internațional va purta la CFR tricoul cu numărul 3. Contractul său este valabil până în vara anului următor, însă are o înțelegere cu clubul, conform căreia dacă primește o oferta din străinătate, poate pleca în pauza de iarnă.
„Nu consider că am făcut un pas înapoi venind la CFR Cluj. Nu cred că am făcut pași înapoi în carieră. Momentan nu vreau să mă gândesc la echipa națională. Nu vreau să vorbesc despre dubla cu Andorra și Estonia. Am venit la CFR Cluj să-mi relansez cariera. Am acceptat să vin la CFR Cluj deoarece am văzut că de aici au plecat mulți jucători în străinatate. Iau însă în considerare și varianta de a rămâne la Cluj. Voi încerca să dau tot ce am mai bun pentru a mă impune“ a declarat Tamaș.
Fundașul a mai precizat că așteaptă meciul cu Steaua, care este programat însă abia peste 5 luni, în jurul datei de 8 martie.
Florin Manea, impresarul lui Tamaș, a precizat că acesta a avut oferte și din străinătate, dar a preferat să rămână în România pentru moment.
„Tamaș nu a venit pentru bani la CFR. Aveam oferte mai mari din străinătate dar am ales să rămânem în țară, cel puțin pentru perioada următoare. A semnat un contract bun, până în vară, atât. Cei de aici ne-au înțeles și ne-au asigurat anumite condiții pe care noi le-am cerut. Gabi a venit să ajute și vrea să demonstreze criticilor că e un fotbalist de marea valoare“, a spus pentru impresarul Florin Manea, conform DigiSport.