Sport
Două medalii de aur și câte una de argint și de bronz pentru gimnastele românce
Gimnasta Diana Bulimar a câştigat, duminică, medaliile de aur în finale la bârnă şi sol, respectiv una de bronz la paralele, iar Sandra Izbaşa a obţinut medalia de argint la sol, la reuniunea de la Alphen aan den Rijn (Olanda).
Diana Bulimar a fost notată cu 14.533 în finala de la bârnă şi cu 14.300 la sol, cucerind medaliile de aur, în timp ce la paralele, cu nota de 13.733 a obţinut medalia de bronz, potrivit Mediafax.
La rândul său, Sandra Izbaşa a obţinut medalia de argint la sol, cu nota de 14.133.
Sâmbătă, la aceeaşi competiţie, Diana Bulimar a cucerit medalia de aur în finală la individual-compus, cu un total de 57.533 puncte, fiind urmată pe podium de Elisabeth Seitz (Germania, 54.833) şi de Noel van Klaveren (Olanda, 54.667).
Cele două gimnaste tricolore se pregătesc pentru participarea la Campionatul Mondial din Belgia, care va debuta în 30 septembrie, la Antwerp.