monitorulcj.ro Menu
Sport

Ganea: Am fost ruşinea ţării

Tehnicianul formaţiei Universitatea Cluj, Ionel Ganea, a declarat, vineri, că echipa sa a fost ruşinea ţării în meciul cu Dinamo, scor 0-6, contând pentru etapa a VI-a a Ligii I, subliniind că scorul nu reflectă realitatea din teren.

sursa foto: realitatea.net

"A fost un meci pe care l-am început foarte bine, pe care l-am avut în mână. Când ai însă ocazii trebuie să marchezi. Noi nu am putut şi cred că momentul psihologic a fost la primul penalti., după care noi nu ne-am mai redresat. Ne-a fost foarte greu şi vor rămâne doar fotbaliştii care îşi doresc să muncească. Mi-e greu să lovesc într-un jucător, toată echipa am pierdut. Mulţi jucători nu au o pregătire fizică foarte bună. Ei au zis că dacă ştiu să dea cu piciorul în minge e de ajuns. Ei sunt motivaţi, dar aici intervine şi personalitatea jucătorului în faţa porţii. Vor mai veni unul sau doi jucători, vom vedea. În momentul de faţă am fost ruşinea ţării. Scorul nu reflectă realitatea din teren, dar asta e, am pierdut cu 6-0, trebuie să lăsăm capul jos şi să muncim. Nu eu l-am salvat pe Mulţescu, l-a salvat echipa dânsului", a declarat Ganea.

Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii I. Pentru Dinamo au marcat D. Grigore '29, '45 (ambele penalti), Boubacar '30, Luchin '57, Curtean '69 şi Rotariu '85.