monitorulcj.ro Menu
Sport

Ganea: „Mai am nevoie de jucători“

Ionel Ganea, antrenorul Universității Cluj, a declarat că și-ar mai dori câțiva jucători la echipă, în special la mijloc.

Tehnicianul „șepcilor roșii“ a declarat că ar fi fost mai corect un rezultat de egalitate, în meciul pierdut duminică seara, 0-1, pe teren propriu, cu Petrolul Ploiești. „Cred că ar fi fost mai echitabil un rezultat de egalitate. Petrolul a avut un avantaj din faptul că aveau deja jucate două partide oficiale, în timp ce pentru noi a fost primul meci. Suntem la un nivel de pregătire destul de ridicat, dar nu suntem încă la nivelul maxim. Ținând cont că am întâlnit o echipă ce luptă pentru campionat și e în cupele europene, am jucat destul de bine. Mai am nevoie de jucători pentru a completa lotul, în special mijlocași laterali. Urmează pentru noi o deplasare grea, la Galați“, a spus Ionel Ganea.