monitorulcj.ro Menu
Sport

Halep, în turul 2 la Bastad

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, sursă foto: www.enational.ro

Simona Halep, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-0, pe suedeza Rebecca Peterson, locul 502 WTA, beneficiară a unui wild card, după un meci de o oră şi 18 minute, din primul tur al turneului de la Bastad (Suedia), cu premii de 235.000 de dolari.

Halep, care a câştigat, duminică, la Budapesta, al treilea turneu în acest an, va evolua în faza următoare împotriva sportivei italiene Flavia Pennetta, locul 103 WTA, fostă numărul 10 mondial în anul 2009. Calificarea în manşa secundă este recompensată cu 3.100 de dolari şi 30 de puncte WTA.

Într-un alt meci de pe tabloul principal de simplu de la Bastad, Alexandra Dulgheru, locul 274 WTA, a fost învinsă, în turul al doilea, cu scorul de 3-6, 6-0, 6-4, de sportiva franceză Virginie Razzano, locul 145 WTA.