monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj a primit licenţa la TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele grupării ardelene, Ioan Mărginean.

"Am primit decizia oficială de la TAS. Universitatea a primit licenţa pentru Liga I. Este o decizie absolut normală. Era logic pentru că ceea ce s-a întâmplat la cele două comisii de licenţiere din ţară a fost o bătaie de joc. Nu se poate ca în România cei care lucrează la Sistemul Naţional de Licenţiere să nu aplice şi să nu ţină cont de legea insolvenţei. Asta este o mare fisură în manualul de licenţiere", a spus Mărginean.

Oficialul susţine că gruparea clujeană a pierdut foarte mult din cauza refuzului instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF de a-i acorda licenţa. "Am pierdut foarte mult din cauza instanţelor departamentului de licenţiere. Am pierdut imagine, am pierdut bani, am pierdut jucători din cauza domnului Duru... Dar acum nu mai contează, important este că vom juca în Liga I. Mă bucur enorm pentru aceşti suporteri absolut fantastici ai Universităţii Cluj, ei merită totul", a precizat Mărginean, pentru MEDIAFAX.


În acest moment, după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul clubului Universitatea Cluj, în Liga I sunt 17 echipe care îndeplinesc criteriile sportiv şi de licenţiere.

O decizie în ceea ce priveşte numărul echipelor care vor participa în sezonul viitor al Ligii I se va lua, sâmbătă, în cadrul Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal .


Cluburile Rapid şi Universitatea Cluj, aflate în insolvenţă, nu au primit licenţa pentru Liga I din partea Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, dar îndeplinesc criteriul sportiv, clasându-se la finalul sezonului trecut pe locurile 8, respectiv 12. În schimb, grupările Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi au primit licenţa, însă au retrogradat din punct de vedere sportiv, terminând ediţia trecută a Ligii I pe poziţiile 15, respectiv 17. Pe locul 16 s-a clasat CS Severin, echipă care nu a primit licenţa şi care a retrogradat în acelaşi timp. Din liga a II-a au promovat patru echipe, toate având licenţă pentru primul eşalon.