Sport
Academia japoneză de fotbal de la Fukushima nu mai există
Academia japoneză de fotbal, situată la Fukushima, în apropiere de centrala nucleară, a fost distrusă de tsunami, a anunţat joi Claude Dusseau, unul dintre creatorii săi, prezent la centrul de antrenament al clubului Girondins Bordeaux.
''Nu mai există acest centru, toată lumea a fost evacuată cu dificultate, deoarece este o zonă muntoasă. Există tunele care probabil s-au surpat sau viaducte care au fost cu siguranţă distruse'', a spus Dusseau, fost director al centrului francez de formare de la Clairefontaine (regiunea pariziană) şi fost responsabil al Academiei de fotbal japoneze. După cutremur, ''clădirile au rezistat, însă cele mai mari daune au fost provocate de tsunamiul care a urmat'', a precizat Dusseau, adăugând că cei aproape 100 de cursanţi, ''circa 60 de băieţi şi 30 de fete se află acum acasă, la părinţii lor'' şi că Federaţia japoneză ''va căuta o nouă bază pentru a continua munca în partea de sud a insulei''. Dusseau a fost prezent la Haillan, centrul de antrenament al echipei din Bordeaux, pentru a-l însoţi pe Jun Sunaga (35 ani), antrenorul portarilor la Academia japoneză, care participă la un stagiu de 15 zile cu Girondins pentru a-şi valida diploma de antrenor profesionist. Sunaga, care locuieşte la 20 km de centrala de la Fukushima, a ajuns în Franţa pe 9 martie, cu două zile înainte de catastrofa din Japonia. Un alt japonez, Eito Suruyama, un fundaş lateral stânga de 18 ani, efectuează un stagiu de trei luni cu echipa U19 a lui Girondins Bordeaux.