monitorulcj.ro Menu
Sport

Lucian Bute se căsătoreşte: Peste 450 de persoane, invitate la eveniment

Pugilistul Lucian Bute şi iubita lui, Elena Aprozeanu, se vor cununa religios, sâmbătă, la Galaţi, unde va fi organizată o petrecere la care sunt invitate peste 450 de persoane, iar naşi vor fi primarul din Buşteni, Emanoil Savin, şi soţia acestuia.


Cununia religioasă va avea loc, sâmbătă, la ora 17.00, la o biserică din municipiul Galaţi, iar petrecerea se va desfăşura la complexul Viva din oraş, unde a fost amenajat un cort imens pe terenurile de tenis ale clubului.

Naşii de cununie vor fi primarul din Buşteni, Emanoil Savin, şi soţia acestuia.

Pentru acest eveniment, la care au fost invitate peste 450 de persoane, Luan Bute a închiriat un hotel întreg.

În ceea ce priveşte meniul, chef-ul complexului unde va avea loc evenimentul a declarat că va fi unul "fusion", care va încerca să combine produsele tradiţionale româneşti cu cele europene extrem de rafinate.

Acesta a spus că vor fi servite brânzeturi italiene, peşte de Dunăre, turnedo de vită Rossini, preparate din vânat, fructe de mare şi salate exotice, dar nu vor lipsi nici sărmăluţele în cuib de mămăligă şi vinul românesc.

Atmosfera va fi întreţinută de artişti precum Mioara Velicu sau formaţia Provincialii.

Lucian Bute şi Elena Aprozeanu s-au căsătorit civil în urmă cu o săptămână