Sport
Tenismanul român Adrian Ungur, sfertfinalist la turneul challenger de la Roma
Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roma, dotat cu premii totale de 30.000 de euro, după ce a dispus, miercuri, de slovenul Blaz Kavcic, al treilea favorit, cu 6-3, 6-2.
Ungur s-a impus într-o oră şi 29 de minute în faţa unui jucător clasat cu cinci locuri mai sus faţă de el (locul 95 în clasamentul ATP), la primul lor duel direct. Tenismanul român şi-a asigurat un cec de 875 de euro şi 15 puncte ATP: În sferturi, Adrian Ungur (100 ATP) îl va înfrunta pe argentinianul Federico Delbonis (N. 8), numărul 112 mondial, victorios în optimi cu 7-5, 6-2 în faţa slovacului Andrej Martin. Delbonis a câştigat cu 6-4, 6-1 primul meci direct, disputat anul trecut în calificările pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP World Tour Masters 1000 de la Monte Carlo.