Sport
Final de sezon pentru „U“ Mobitelco
Mircea Cristescu, președintele de la „U“ Mobitelco, a făcut bilanțul echipei sale în sezonul recent încheiat. Președintele clubului „U“ Mobitelco a declarat că în 2012-13 s-a început construcția unei noi echipe, iar grupele de juniori sunt în continuă dezvoltare.
16 echipa la CN de juniori!
Cristescu a mai informat faptul că „U“ Mobitelco este foarte bine organizat la nivel de copii și juniori și că numărul echipelor este în creștere. „La ora actuală, chiar dacă în acest sezon echipa de seniori nu a avut succes, cred că suntem unul dintre cele mai respectate cluburi de baschet din România, având cea mai solidă structură. În acest sezon am avut 16 echipe înscrise în Campionatele Naționale de Juniori, de la U-13 la U-23, fiind prezenți în toate turneele semifinale și probabil și în cele finale, cu șanse de a câștiga destul de multe medalii. Structura de baby și minibaschet este cea mai dezvoltată, anul trecut am avut 9 echipe la Liga Națională și anul acesta am putea înscrie chiar dublu. Trebuie să nu uităm că, cu toate eforturile pe care le facem la seniori, am reușit să dezvoltăm proiectele noastre, <Educație prin Baschet>, <Ne pasă>, <Baschet în grădinițe“, a spus oficialul de la „U“ Mobitelco.Sezonul 2013-14 al Ligii Naționale și al Cupei României la baschet masculin va începe în luna septembrie. În luna mai se va afla noua campionă, una dintre cele patru echipe calificate în semifinale: CSM Oradea, BC Mureș, CSU Asesoft Ploiești sau Gaz Metan Mediaș.