monitorulcj.ro Menu
Sport

„Tricolorele“, în grupă cu Italia și Spania

Naţionala României de fotbal feminin a fost repartizată în grupa a doua a preliminariilor Cupei Mondiale 2015.

"Tricolorele" se vor confrunta cu Italia, Spania, Cehia, Estonia şi Macedonia, în urma tragerii la sorţi care a avut loc marţi, la Nyon. Naţionala României a făcut parte la tragerea la sorţi din urna a patra valorică, informează site-ul oficial al FRF. În urma tragerii la sorţi au fost alcătuite şapte grupe, fiecare reunind la start câte şase echipe naţionale. Câştigătoarele acestor grupe se vor califica direct la turneul final, ce se va desfăşura, cu participarea a 24 de echipe, în perioada 6 iunie – 5 iulie 2015, în Canada.Cele mai bune patru reprezentative, care vor încheia preliminariile pe locul secund, vor lua parte la un play-off, structurat pe două faze.