Sport
Dragomir: „Ar trebui să câștigăm detașat cu Ungaria“
Dumitru Dragomir, președintele LPF, a declarat marţi, că naţionala României ar trebui în mod normal să câştige detaşat în partida cu Ungaria, din preliminariile CM 2014.
„Normal şi drept ar trebui să mergem în Ungaria şi să câştigăm detaşat. Pentru că avem un campionat mai puternic decât în Ungaria, avem o pleiadă de fotbalişti tineri care au dovedit şi am avut succese deosebite cu Steaua, jucăm fără spectatori. Normal ar trebui să câştigăm, dar în fotbal e posibil orice. Eu cred că nu e român care să nu-şi dorească să câştigăm, măcar în Ungaria, dacă în Olanda e mai greu de câştigat. Am putea face chiar şase puncte din aceste două partide, practic se va vedea pe teren. Suntem favoriţi cu Ungaria. Dacă nu suntem de ce ne mai ducem? Mai cheltuim şi o groază de bani“, a declarat Dragomir.Oficialul LPF consideră că România ar trebui să ia exemplu Ungariei în ceea ce priveşte construcţia centrelor de copii şi juniori. „Un meci cu Ungaria nu mai are o încărcătură politică. Să nu aruncăm sportul în gura politicii. Noi ar trebui să luăm de bun ceea ce a făcut Orban (n.r. prim ministrul maghiar Viktor Orban) în Ungaria. Asta ar trebui să luăm noi exemplu. Pentru că Orban a făcut peste 70 de centre de copii şi juniori. Este un centru într-o comună lângă Oradea, care are mai multe terenuri decât totul judeţul nostru. Noi trebuie să luăm ceea ce e bun de la ei“, a afirmat preşedintele ligii.
România va întâlni Ungaria în 22 martie pe Stadionul „Ferenk Puskas“ din Budapesta, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, iar în 26 martie va juca, tot în deplasare, împotriva echipei naţionale a Olandei, pe Amsterdam ArenA, ambele întâlniri urmând a se disputa de la ora 21.30.