Sport
STEAUA-CHELSEA: Jandarmeria a confiscat de la bişniţari 70 de bilete
Jandarmeria Bucureşti a anunţat, luni, că în perioada 2-3 martie a desfăşurat mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea vânzării la suprapreţ a biletelor pentru partida Steaua - Chelsea, în urma cărora au fost confiscate 70 de bilete şi s-au dat amenzi în valoare de 3.000 de lei.
Cele 70 de bilete confiscate vor fi predate organizatorului meciului, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, astfel de acţiuni vor avea loc până la începerea partidei, care este programată, joi, de la ora 20.00.
"Conform Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive cu modificările şi completările aduse de Legea 10 din 2012, cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente de acces la competiţii şi jocuri sportive, precum şi vânzarea acestora la suprapreţ constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei", se arată în comunicatul Jandarneriei.
Echipa Steaua întâlneşte la 7 martie, pe Arena Naţională din Bucureşti, formaţia Chelsea Londra, într-o partidă contând pentru prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Returul va avea loc în 14 martie, la Londra.