monitorulcj.ro Menu
Sport

Fanii "U" Cluj, SUPĂRAŢI pe JANDARMI după meciul cu Steaua

Asociaţia "Şepcile Roşii 1919", care reprezintă interesele fanilor Universităţii Cluj, a formulat, marţi, un protest la adresa Jandarmeriei Române, prin care reclamă folosirea gazelor lacrimogene de către jandarmi, în timpul meciului cu Steaua Bucureşti, din seara precedentă.

 

Suporterii Universităţii sunt deranjaţi de intervenţia în forţă a jandarmilor, din prima repriză a partidei cu Steaua Bucureşti, de luni seară (scor 0-1), forţele de ordine ajungând să folosească spray lacrimogen după aprinderea unor fumigene pe Cluj Arena.

La finalul partidei, purtătorul de cuvând al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Anda Pop, a infirmat folosirea gazelor lacrimogene, însă fotografiile şi înregistrările filmate o contrazic, susţin fanii "şepcilor-roşii".

"Asociaţia Şepcile Roşii 1919 îşi exprimă indignarea faţă de reacţia violentă, nejustificată şi ilegală avută de reprezentanţii Jandarmeriei Române la meciul dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti. Pe lângă încălcarea flagrantă a legilor în vigoare (Legea nr. 4 din 2008), reprezentanţii Jandarmeriei au dat încă o dată dovadă de disponibilitate la provocări ce puteau duce la escaladarea violenţei. Un astfel de comportament este intolerabil şi de condamnat şi nu poate avea ca şi consecinţe decât scăderea încrederii în această instituţie", se arată în comunicatul de marţi.

Fanii clujeni cer Jandarmeriei o explicaţie oficială cu privire la motivele recurgerii la gaze lacrimogene împotriva spectatorilor: "Punctul nostru de vedere este susţinut de fotografii şi înregistrări video. Considerăm ca fiind inacceptabil faptul că o instituţie publică face declaraţii oficiale lipsite de adevăr. Pe această cale solicităm Jandarmeriei Române un punct de vedere oficial, faţă de evenimentele care au avut loc şi, în funcţie de răspunsul primit, vom demara acţiuni juridice împotriva institutiei mai sus amintite".

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca nu a prezentat oficial un punct de vedere, iar purtătorul de cuvând al instituţiei, plutonier Anda Pop, nu a putut fi contactat.

Partida Universitatea Cluj - Steaua Bucureşti a fost întreruptă în minutul 19 pentru aproximativ trei minute, după ce un spectator a pătruns pe teren, iar fanii au aruncat cu torţe pe pista de atletism.