monitorulcj.ro Menu
Sport

TENIS: Alexandra Dulgheru, calificată în optimi la turneul WTA de la Cali

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Cali (Columbia), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari, după ce a învins-o luni pe Dinah Pfizenmaier (Germania), cu 6-7 (10), 7-5, 6-3.

Dulgheru, posesoare a unui wildcard, a avut nevoie de două ore şi jumătate pentru a trece de Pfizenmaier, jucătoare clasată mult mai bine în acest moment în ierarhia WTA. Pfizenmaier se află pe locul 142, iar Dulgheru e pe 583. Alexandra, fostă nr. 26 mondial, a câştigat ediţia de anul trecut a turneului de la Cali, dar apoi s-a accidentat şi a lipsit timp de aproape 8 luni de pe terenurile de tenis, fapt care a determinat căderea ei vertiginoasă în ierarhii. Alexandra Dulgheru şi-a asigurat prin succesul din primul tur un cec de 2.000 de dolari şi 22 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea din partida care le opune pe Chiara Scholl (SUA) şi a doua favorită, Lara Vecino-Arruabarrena (Spania). Tot luni, Alexandra Cadanţu (N. 3) a trecut de Laura Pous-Tio (Spania) cu 3-6, 6-3, 6-1, iar în turul secund se va confrunta cu Stephanie Dubois (Canada) sau Sesil Karatanceva (Kazahstan). Elena Bogdan a fost învinsă în prima manşă a calificărilor de poloneza Magda Linette, cu 6-2, 6-7 (7), 6-3. La dublu, Bogdan face pereche cu Cadanţu, iar în primul tur vor întâlni cuplul Sharon Fichman (Canada)/Paula Cristina Goncalves (Brazilia). Alte rezultate: simplu, turul I:Nina Bracikova (Rusia/N. 7) - Eva Birnerova (Cehia) 6-7 (7), 6-3, 6-3 Teliana Pereira (Brazilia) - Yuliana Lizarazo (Columbia) 6-3, 6-0