Sport
Victorie clară pentru CFR!
Campioana României a învins cu 4-1 formația Malaga 2, din a treia ligă spaniolă, într-o partidă amicală disputată la Marbella.
Cei de la Malaga au deschis scorul din penalty, în minutul 27, prin Sergi. CFR a egalat doar trei minute mai târziu, tot din lovitură de la 11 m, prin Cadu. Deac i-a adus pe clujeni în avanataj, tot de la punctul cu var, în primele minute ale reprizei secunde. Pe final Rui Pedro a mai înscris două goluri. Antrenorul Paulo Sergio a început cu: Felgueiras - Panin, Cadu, Piccolo, Sepsi - Godemeche, Mureşan - Valente, Deac, Pedro – Kapetanos.„Feroviarii“ nu au pierdut nici un meci din cele jucate în cadrul cantonamentului spaniol. Clujenii au învins cu 1-0 pe Ferencvaros Budapesta și FC Luzern și au remizat, 1-1, cu Young Boys Berna.