monitorulcj.ro Menu
Sport

România, favorită în fața Danemarcei

Echipa de Cupa Davis a României va juca în weekend la Cluj-Napoca împotriva reprezentanților Danemarcei.

Lupta pentru accederea în Grupa Mondială va începe la Sala Sporturilor „Horia Demian“. România va întâlni Danemarca în 1-3 februarie. România se află în Grupa 1 Euro-Africană a Cupei Davis, ceea ce înseamnă practic al doilea eșalon valoric, întrucât echipele de top sunt în Grupa Mondială. Țara noastră a evoluat ultima dată în GM în 2011, când a fost învinsă de Argentina cu 1-4 la Buenos Aires. Din păcate „tricolorii“ au pierdut în același an și barajul de menținere, 0-5 la București împotriva Cehiei. Nici anul 2012 nu a fost unul foarte bun pentru tenismenii români. Aceștia au pierdut în primul tur al Grupei 1 Euro-Africane în fața Olandei, 0-5 la Amsterdam, iar apoi au reușit cu greu să se mențină în acest eșalon, după ce au învins Finlanda, cu 3-2 la Cluj-Napoca. În cazul în care va trece de Danemarca, România va juca în turul doi împotriva Olandei. Dacă vor elimina și Olanda, „tricolorii“ vor juca la sfârșitul anului un meci de baraj cu o echipă din Grupa Mondială, eliminată în optimi. Dacă vor câștiga și această întâlnire, în 2014 România va face parte din Grupa Mondială (primele 16 echipe din lume, ca valoare). Echipa României este formată din Florin Mergea, Horia Tecău, Adrian Ungur și Marius Copil. Căpitanul nejucător al „tricolorilor“ este Ciprian Porumb, iar jucători de rezervă sunt Victor Crivoi și Patrick Ciorcilă. Porumb: "România e favorită"România este marea favorită a acestei întâlniri, în ciuda faptului că nici echipa noastră nu este deosebit de experimentată. Horia Tecău este cel mai bine clasat român, locul 5 la dublu în clasamentul ATP. Frederik Nielsen este cel mai bun danez, fiind clasat al 20-lea tot la dublu. Ceilalți jucători danezi nu sunt în clasamentul ATP, în timp ce Marius Copil este pe 217 ATP la simplu, Victor Crivoi pe 366, iar Florin Mergea este pe 102 la dublu. „Jucăm în primul tur al grupei Euro-Africane. Danemarca este un adversar mai slab decât Finlanda, de care am trecut în toamnă, cu 3-2, tot aici, la Cluj, dar trebuie să-i respectăm. Sper să avem 3-0 după primele două zile, să putem aborda mai liniștiți ultima zi“, a declarat Ciprian Porumb, căpitanul nejucător al României. „Suntem favoriți, dar trebuie să se vadă asta și pe teren, nu doar pe hârtie, sper să nu ne culcăm pe o ureche, nu vreau să ne complicăm. Sper ca sala să fie cât mai plină, iar publicul să ne încurajeze“, a declarat și Horia Tecău, unul dintre cei mai buni tenismeni din lume la dublu, de trei ori finalist la Wimbledon. Cele două țări s-au mai întânit de cinci ori în Cupa Davis. Surprinzător, Danemarca are palmares pozitiv în fața României, deși echipa noastră a avut performațe mai mari în această competiție.