monitorulcj.ro Menu
Sport

Messi, din nou marele favorit pentru câştigarea Balonului de Aur

Lionel Messi este din nou marele favorit pentru Balonul de Aur, trofeu ce va fi decernat la Zurich, luni, când argentinianul în vârstă de 25 de ani ar putea deveni primul fotbalist din istorie care primeşte de patru ori acest premiu, chiar consecutiv.

 

Cu patru Baloane de Aur, cel mai prestigios trofeu individual, "Leo" va fi unic în istoria fotbalului.

Până în prezent, cu trei astfel de trofee, argentinianul şi-a înscris numele alături de cele ale legendelor Michel Platini (câştigător de trei ori consecutiv), Johan Cruyff şi Marco van Basten (tot cu câte trei trofee, însă nu obţinute consecutiv).

Messi nu a câştigat anul trecut nici Liga Campinilor şi nici campionatul Spaniei. Dar acest jucător de clasă a înscris 91 de goluri în 2012, repăşind recordul germanului Gerd Muler (85 de goluri în 1972).

Ceilalţi doi finalişti pentru Balonul de Aur, portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi spaniolul Andres Iniesta (FC Barcelona) sunt de asemenea genii ale balonului rotund. Dar ei au nimerit într-o generaţie nepotrivită: cea a lui Messi.

Cristiano Ronaldo a înscris 46 de goluri în campionatul Spaniei, sezonul trecut, dar Messi l-a întrecut cu ... 50 de goluri! Portughezul a câştigat însă campionatul Spaniei cu Real Madrid şi a ajuns cu naţionala ţării sale în semifinalele Euro-2012.

"Mi-ar plăcea foarte mult să câştig acest Balon de Aur. Însă viaţa nu se va opri dacă nu îl voi câştiga. Nu este ceva grav", spunea la începutul anului CR7, câştigătorul din 2008 al Balonului de Aur.

Astăzi întreaga lume va afla răspunsul, când la Zurich va fi decernat Balonul de Aur.