monitorulcj.ro Menu
Sport

Tito Vilanova revine azi pe banca Barcelonei la meciul cu Espanol

Antrenorul principal al echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, operat în luna decembrie, va reveni pe banca formaţiei catalane la meciul cu Espanol Barcelona, programat duminică, a anunţat secundul tehnicianului, Jordi Roura.

"În principiu, el va fi pe banca Barcelonei", a spus Roura, sâmbătă, într-o conferinţă de presă. "Tito încă urmează un tratament, dar se simte bine, are curaj şi forţă, iar asta contează cel mai mult", a adăugat Jordi Roura.

Tito Vilanova, în vârstă de 44 de ani, a fost operat, la 20 decembrie, la spitalul Vall d'Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011.

Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operaţie în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă.

Tito Vilanova a semnat în luna aprilie un contract pe doi ani cu FC Barcelona, după ce Josep Guardiola s-a retras de la conducerea tehnică.