monitorulcj.ro Menu
Sport

Marius Popescu, după 1-1 cu Pandurii: U Cluj renaste, vom rezista pana la capat

Antrenorul Universităţii Cluj, Marius Popescu, a criticat dur arbitrajul la finalul meciului de pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, declarând că observatorii au fost paraleli după ce nu au văzut un offside clar. Popescu a mai precizat că Universitatea Cluj merita să câştige meciul de aseară.

„Două puncte pierdute. Eu cred că după aspectul jocului şi ceea ce am arătat noi astăzi, ocazii de poartă, Pandurii Târgu Jiu e o echipă valoroasă, îşi merită locul, dar astăzi a meritat U cluj să câştige, uite că renaştem, uite că ne organizăm. Nu e normal aceşti participanţi la competiţie paraleli, să nu vezi un offside, nu se poate la nivelul acesta. Ne-a lipsit şansa, un pic de luciditate a băieţilor din faţă. Trebuia să marcăm. Toate ocaziile sunt prin efortul colectiv, la nivelul acesta trebuie să profiţi de ocaziile pe care le ai. Cu domnul Mărginean nu am mai vorbit, eu colaborez cu domnul Băbuţan şi cu administrativul nostru pentru infrastructură. Nu vreau să mă recunosc învins, nu vreau să mai vorbesc de situaţia de la Universitatea. Ei au demonstrat că sunt fotbalişti. Rezistăm până la sfârşit. Noi ne vom face datoria până la capăt, eu, jucătorii, staff-ul tehnic”, a declarat Marius Popescu, antrenorul Universităţii Cluj. Formaţia Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, vineri, în deplasare, în compania echipei Universitatea Cluj, în etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I. Pentru Universitatea Cluj a marcat V. Dinu ’38, iar pentru Pandurii a înscris Rusu ’73. În minutul 25, Viorel Dinu a ratat un penalti acordat după o intervenţie a lui Pleaşcă asupra lui Dos Santos.