monitorulcj.ro Menu
Sport

Transferurile dintre U Cluj şi Petrolul, în atenţia DIICOT!

Procurorii au făcut ieri percheziţii la cluburile Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti, în legătură cu transferurile cu titlu gratuit ale unor jucători de fotbal.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj a obţinut autorizaţie de percheziţie de la instanţa clujeană într-un caz în care s-a început urmărirea penală pentru constituire de grup infracţional organizat şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, referitor la transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti între cluburile U Cluj şi Petrolul Ploieşti.

Potrivit DIICOT, prejudiciul suferit de FC Universitatea a fost estimat în acest caz la 11 milioane de euro. Universitatea Cluj a transferat gratuit 15 jucători către Petrolul, la sfârşitul sezonului competiţional 2011-12, când Florian Walter a renunţat să mai finanţeze clubul clujean, trecând la cârma celui prahovean.

DIICOT informează că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Poliţia Română precizează că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arată Poliţia Română, într-un comunicat .

Mărginean: „Este  absurd, o făcătură”

Ioan Mărginean, cel care a preluat oficial pachetul majoritar de acţiuni al Universităţii, spune că această acţiune este o făcătură. „Cei 15 jucători au plecat la Petrolul de bună voie. Au plecat cu titlu gratuit, dar şi la noi au venit jucători cu titlu gratuit. Nu înţeleg pe ce bază acţionează DIICOT. Eu cu jucătorul pot să reziliez pe cale amiabilă sau pot să-l transfer. Nu ştiu ce caută oamenii ăştia şi cum au ajuns la o sumă de 11 milioane de euro. Este absurd, este o făcătură. Nu se poate să evaluezi nişte jucători la o asemenea sumă. Când ai un contract cu un jucător, mai bine renunţi la el şi-l dai gratuit decât să-i suporţi contractul pe care nu-l poţi susţine financiar. Eu sunt şocat, pentru că aveam doi investitori cu care tratam preluarea clubului. Taman când să batem palma şi să facem actele săptămâna asta a apărut făcătura asta”, a spus Mărginean la DigiSport.